Jojolica, o Chiriță modernă

Fratele meu este un tip foarte deștept, însă niciodată nu s-a priceput la înțelegerea tainelor limbii și mai ales a literaturii române. El mereu a avut o încliație deosebită spre științele exacte.

jojolicaÎnsă acum ceva timp a primit o temă foarte interesantă la română și am rămas surprinsă de rezultat. A avut de demonstrat că Jojolica, personajul lui Alexandru Jurcan este o Chiriță modernă.

Fiindcă mi-a plăcut atât de mult cum a abordat această temă, i-am promis că o postez pe blog, ca să se bucure mai multă lume de… talentul său ascuns.

 

Moravurile sociale au reprezentat o sursă de inspiraţie pentru Vasile Alecsandri care le-a satirizat cu succes, având rol moralizator. Chiriţa lui Alecsandri a fost şi este un exemplu perfect de femeie încărcată de astfel de moravuri.

O transpunere ideală a Chiriţei în era modernă o reprezintă Jojolica, personajul creat de scriitorul Alexandru Jurcan.

Jojolica, asemenea Chiriţei, este un personaj care aspiră spre statutul de femeie cultă. Ele “vânează” cultură pentru a fi la modă, fapt pentru care ambele folosesc expresia “aşe e moda”. Din asta putem deduce că personajul lui Alecsandri a reprezentat un punct de plecare în formarea personajului Jojolica.

Ambele sunt două personaje pline de vitalitate ce vor să reprezinte un reper cultural în intervalul de timp în care trăiesc.

Jojolica trăieşte în secolul al XXI-lea, o perioadă în care tehnologia uşurează vieţile oamenilor. Desigur, pentru a fi în pas cu moda aceasta foloseşte cuvinte ce provin din limba engleză, însă adaptate la limbajul ei plin de regionalisme: “blio”;”secăn-han”;”luk”. Chiriţa trăieşte în secolul al XIX-lea în care franceza era o limbă universală, care denotă gradul de cultură. Asemenea Jojolicăi, Chiriţa adaptează cuvintele:”monsiu”;”tambours d’instruction”. Pentru ambele personaje cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională este importantă pentru statutul lor de femeie intelectuală. Rezultatul, însă, nu este cel scontat, reieşind astfel comicul de limbaj.

Ambele personaje sunt căsătorite cu acelaşi tip de personaj masculin. Lenea si lipsa aspiraţiilor spre modernitate reprezintă atât pentru Chiriţa, cât şi pentru Jojolica, un motiv pentru a căuta afecţiune în altă parte. Chiriţa caută afecţiunea lui Leonaş când era deghizat în ofiţer, într-un final chiar  oferindu-i un portret de-al ei, acesta fiind un gest care simbolizează un semn al atracţiei femeii faţă de tânăr în perioada respectivă. Îl descrie ca fiind frumos şi la modă. În ceea ce priveşte personajul Jojolica, ce trăieşte în secolul vitezei în care tabuurile sunt din ce în ce mai puţine, iar „sexul vinde”. Aceasta caută bărbaţi tineri care sa îi îndeplinească fanteziile. Aceasta îl acuză pe soţul ei, Jojolu, că nu este un bărbat „putent”. Astfel cheamă bărbaţi tineri sub diferite pretexte, pentru ca mai apoi să le facă propuneri indecente. De exemplu, Ţuţucu, despre care mărturiseşte: „l-am chemat la mine cu pretext clar să mă ajute să mut frigideru’ de la dreapta în stânga. O venit copilu’. L-am chemat cu gânduri turbate, să pui şi io mâna pă o carne crudă.”

Deoarece mersul în străinătate reprezintă o scăpare din viaţa lipsită de modernitate în care ele consideră că trăiesc, Chriţa călătoreşte în Franţa iar Jojolica în Italia.

În concluzie, caracterul Jojolicăi o face predecesoarea perfectă a Chiriţei într-o epocă modernă afectat însă de răutatea şi egoismul vremii în care trăim.

Scorpionul și fecioara

copertă Scorpionul și fecioaraEste titlul celui de-al 17-lea volum al profesorului, scriitorului, omului de teatru Alexandru Jurcan. Un volum de proze, care ilustrează foarte bine realitatea de azi, or, acesta este genul meu preferat de lectură. Fără SF-uri, deși, uneori, textele sale au tendința să depăsească limitele acestei realități. Însă nu din aroganță sau din dorința schimbării stilului, ci pur și simplu pentru a accentua incredibilul ce, încet, dar sigur, începe să domine această lume.

Alexandru Jurcan mereu (m-)a surprins cu modul unic de a vedea și a ”cerne” întâmplările cu care are contact. Am zis nu doar o dată că scriitorii au un magnet pentru întâmplări care mai de care mai perfecte pentru o proză, iar dânsul este un exemplu concret.

Bârfe în autobuz, necesitatea românului de a exagera, de a părea mai bun decât vecinul, problema conviețuirii o viață cu aceeași persoană – ceea ce, aparent, reprezintă o dificultate, credința dusă la extrem, subiecte ce probabil au mai fost abordate. Subiecte ce poate ne duc cu gândul spre banalitate, dar cu toate acestea, Alexandru Jurcan reușește să iasă din banal și să vină cu răsturnări de situație care duc la finaluri pline de tâlc, iar metaforele originale completează perfect această caracteristică scriitoricească.

Însă textele ce în aparență sunt comice, ascund jalea ce ne cutreieră realitatea. Autorul spune în Ceața iubirilor arse: ”Blocul în care locuiesc a crăpat la mijloc”. Ori nu despre despărțire, despre singurătate, despre prăpăstiile pe care oamenii le creează între ei este vorba aici?

”De grinda rece și înaltă atârnă trupul mamei, ca o adiere neprihănită”.

”Prima senzație de plutire mi s-a părut o detașare uimitoare, dulceagă”.

”În infern plouă des”.

”Apoi două tăceri sparte de ogorul săpat de șerpuirea buzelor…”

Tot ceea ce înseamnă sentiment în textele lui Alexandru Jurcan este completat meticulos de ilustrațiile lui Alexandru Bodea.