Și despre mine, cine va scrie,

poeme desprinse din zâmbet și sclipiri de ochi?

Caut încă mesajul perfect mâzgălit pe pereții marelui oraș.

”Inimioară. This folder is empty”.

Dar e atât de mic uneori!

Și sunt prea multe îmbrățișări

Pe care le simt peste tot, rătăcite.

”Păstrează curățenia – în suflet”

Șoptește alt perete alb, ca o muză mută.

Ne uităm după stele și tăcem.

”E o liniște în care se aude tot”, îi spun

”și ce auzi?” mă întrebi.

”Râsete, vântul cum adulmecă apa, un plânset de copil”…

”Și mașini”, mă completezi tu.

”Mașinile nu le mai aud”, concluzionez eu,

iar tu continui să mă privești ca și cum aș fi frumoasă.