Sunt foarte greu de mulțumit în ceea ce privește cărțile. Prea puține sunt cele care mă țin cu sufletul la gură, în care îmi înfing degetele, ținându-le cât mai strâns firavele pagini în timp ce ele își înfing cuvintele în sufletul meu. Puține sunt cele care mă scot din lumea asta, mă bagă într-a lor și simt că-s acolo, că trăiesc alături de personaje, care mă fac să râd, să plâng și mă lasă multă vreme pierdută printre rândurile lor, chiar dacă am terminat de citit. Sunt prea puține cele care își revarsă descrierile și dialogurile în inima mea și în același timp îmi antrenează mintea. Însă, din când în când, am norocul să dau peste o astfel de carte, pe care o țin pe noptieră multă vreme după ce am terminat de citit și mă gândesc la ea. ”Mierla Neagră” scrisă de Radu Țuculescu este una dintre ele. Întâmplări uluitoare străbat paginile acestui volum care a apărut în anul 2015 la Cartea Românească și despre care, poate, mi-a fost puțin teamă să scriu. Ce aș putea spune eu, un biet cititor, despre măreția acestor cuvinte? Dar încerc, atât pentru volum, cât și pentru autor.
Mărturisesc că m-am îndoit de potențialul acestei cărți. Mărturisesc că i-am spus într-o zi, autorului, în timp ce savuram liniștiți o cafea la River, localul său preferat și priveam trecătorii prin ferestrele mari, că eu cred că el și-a atins apogeul cu Povestirile Mameibătrîne, un roman de asemenea savuros, pe care l-am citit în câteva zile, în ciuda grosimii acestuia. Însă m-am înșelat și mă bucur că am făcut-o! Fiindcă prin cântecul Mierlei Negre am fost transpusă în internatul greierașilor și am trăit suferințele acestora, am împărțit cu ei gemul trimis de acasă și am tremurat alături de ei, în timp ce mirositorul de picioare căuta cu dibăcie să pedepsească pe cel care a îndrăznit să nu se spele cum trebuie în timp ce tovarășul Preda aștepta răbdător. Am simțit fiorii dragostei pe Cetățuie, privind Marele Oraș, în briza caldă a lunii mai, în timp ce miresme dulci îmi împleteau părul și cărăbușii îmi zumzăiau în ureche.
M-am îndrăgostit de felul în care degetele lui Radu Orbu alunecau pe clapele pianului și am citit fără să îndrăznesc să perturb aerul în timp ce îi dădea cele mai frumoase sfaturi unui tânăr pe nume Radu Anghel, care abia atunci începea să guste din viață. Am mâncat bine ”La picioarele desculțe” și am privit-o mirată pe Maria Candelato în timp ce se mișca atât de frumos pe scenă.
Mierla Neagră, un roman care îți taie răsuflarea, un roman în care găsești orice ți-ai putea dori și poate mai mult. Recomand cu toată căldura!
biancatamas.ro 