După ce mi-am publicat al doilea volum, foarte mulți tineri m-au contactat pentru a-mi cere sfaturi despre cum să publice o carte, iar majoritatea mi-au zis: ”Știi, am o grămadă de gânduri aruncate pe foi, nu le-am arătat nimănui, dar mă gândesc să public o carte”. Nu, nu publica o carte. Nu aduna toate ”gândurile” de adolescent furios pe lume și eventual cu tentative de emo și le pune într-o carte, fiindcă, îți spun eu, editurile ar publica orice, pentru bani și nimeni nu îți va spune că-s nasoale. Așa că vei fi mandru/mândră cu o carte cu numele tău pe raft, dar nu te gândești la consecințe. Din cauza celor care publică orice, generațiile tinere au de suferit. Multă lume nu-i citește, fiindcă nu-i consideră capabili să scrie și așa rămân anonimi. Și poate mai ai și norocul să prinzi o editură care îți face reclamă, fără să țină cont de căcaturile pe care le-ai aruncat tu acolo pe foaie.

Eu nu m-am apucat de capul meu să public, ci am avut în spate o mână de oameni care au analizat la rece tot ce am scris, iar sinceră să fiu, primul volum ar fi fost de 2 ori mai gros dacă aș fi băgat tot ce am scris în el. Așadar, dacă tu crezi că tu ai citi ceea ce ai scris, găsind cartea într-o librărie, du-te și întreabă pe cineva, cere un sfat, acceptă critici. Și nu o întreba pe maică-ta, că ea sigur o să spună că scrii minunat.

Să nu uit! Înainte cu mult să începi să scrii, citește, citește și iar citește, ca să înveți cum să scrii. Să înveți ce e bine, ce e rău, ce e prea mult sau ce ar putea fi mai mult. Învață când trebuie pus fi sau fii, a ști sau știi. Nu fi ignorant/ă considerând că ăia dinaintea ta au scris degeaba.

Așa că pentru mine și pentru mulți alții, care încercăm să ne axăm pe calitate și nu pe cantitate, vă rog eu, nu  mai publicați căcaturi!

poză