În urmă cu câțiva ani, am cunoscut un om care mi-a schimbat în totalitate perspectiva despre viață și despre propria-mi persoană. Și de atunci am început să fiu mai prietenoasă cu oamenii, să îi ajut, chiar dacă nu îi cunosc. În acea perioadă,  luam oameni sub umbrelă când ploua. Mă simțeam atât de bine când îi vedeam uimiți, dar cu zâmbetul pe buze!

Timpul a trecut și am încetat să mai iau oameni sub umbrelă. Am continuat să ajut, dar din ce în ce mai puțin. Fiindcă mă simțeam de cele mai multe ori folosită. Am ajuns să nu mai răspund la mesaje și la telefoane.

Dar azi… am decis că e timpul să continui să îi ajut chiar și pe cei care mă caută doar când au nevoie de ajutor. Azi nu aveam umbrelă. Eram în stație, așteptam autobuzul, când o femeie căruntă, m-a invitat duios să intru și eu sub umbrela ei. Am schimbat câteva vorbe, apoi am așteptat amândouă autobuzul în liniște.

Cât ne costă, de fapt, un gest mic? Cât de mult ne costă să ne punem pentru câteva secunde în locul unei persoane, să vedem că nu ne-ar fi bine să vin în locul lor și să întindem o mână? Aparent, prea mult, fiindcă răutățile sunt la ordinea zilei. Am putea lăsa orgoliul, grijile, problemele și, măcar câteva minute cât așteptăm autobuzul să poftim pe cineva sub umbrela noastră.