Am ajuns la concluzia că uneori sunt o persoană prea constantă. Îmi plac lucrurile care au fost ”dintotdeauna”… Nu-mi place când pleacă oameni din viața mea și mă acomodez greu cu persoanele noi, fiindcă, oricât am încercat, nu am reușit să îmi înving timiditatea cu care am crescut. Reușesc să o ascund, s-o împing, dar tot face cumva și iese la suprafață.
Nu-mi place să mut mobila prin cameră sau să arunc lucruri.
Urăsc când oamenii își schimbă atitudinea față de mine și nu mă refer la toane, ci pur și simplu sunt unii care se trezesc că nu mai vor să fim prieteni. Și atunci lucrurile o iau razna… Am pe perete lipite poze cu persoane cu care nu am mai vorbit de luni de zile și mă tot gândesc să le dau jos, dar nu pot, fiindcă știu că ar rămâne prea gol peretele.
Cred că fiecare om are nevoie de un punct constant, la care să se întoarcă ori de câte ori simte că îi fuge lumea de sub picioare… unii ascultă muzică, alții scriu, iar alții se roagă. Și cred că ar fi bine să mă întorc și eu la acel punct. Cel puțin până se mai liniștesc apele.
biancatamas.ro 