Nu am mai fost la mare de vreo 7-8 ani, iar în această vară am intrat pur și simplu în sevraj. Nu voiam să lenevesc o săptămână pe plajă și să mă bălăcesc. Voiam miros de valuri, să simt nisipul între degetele de la picioare, să văd un răsărit și un apus.
Așadar, când Diana, o bună prietenă alături de care mi-am petrecut zilele pe băncile facultății mi-a propus să fugim două zile până în Vamă, nu am stat pe gânduri și am acceptat. Am avut câteva peripeții în drumul spre mare, dar asta nu mai contează. Contează că în momentul în care am intrat în Constanța, am simțit de parcă sute de fluturi mi-au intrat în stomac și m-am simțit atât de îndrăgostită, cum nu am mai fost de ani buni. Am ajuns într-un final în Vamă, m-am descălțat și am alergat direct spre mare. Când am văzut-o, atât de frumoasă și sălbătică, am uitat de toate necazurile care îmi sălășluiau în minte de prea mult timp.
Am stat o noapte și o zi. Nu a fost nevoie de mai mult. Dacă era mai mult, poate ar fi dispărut toată magia. Am cunoscut oameni atât de frumoși, de buni și de zâmbitori, încât am început să am iar speranță în omenire. Am dansat, am râs și am zâmbit enorm. M-am oprit pentru o secundă și m-am uitat la mulțimea de oameni de pe plajă. Toți dansau, vorbeau și era atât de multă fericire și dragoste în jur, încât, pentru o clipă, m-am simțit copleșită. Diana mă tot întreba dacă îmi place, dacă mă simt bine. I-am spus doar, că după prea mult timp, sunt și eu în sfârșit liniștită. Nu știam să îi explic ce era de fapt în sufletul meu în acele momente. Și apoi am văzut răsăritul care, deși mi s-a părut că a venit atât de greu și a ținut prea puțin, a fost suficient. Totul a fost în doza potrivită. A fost un răsărit atât de frumos, încât, nici cei mai mari pictori sau cei mai buni scriitori nu ar putea să îi cuprindă esența. Și eram atât de fericită că era Diana, suflet din sufletul meu, pe care nu am văzut-o de prea mult timp, alături de mine. A fost mai mult decât perfect. A fost magic, de vis.
Am citit o mulțime de aticole și am auzit foarte multe păreri despre Vama Veche. Toți se plângeau că nu mai e Vama ce a fost. Sincer, eu nu știu cum era înainte și nu îmi pasă. A fost fericire, zâmbete, căldură, oameni minunați, marea și briza ei, muzică bună. Nu au fost figuri și aroganțe. A fost simplu și mult prea complex, în același timp. Nu pot să îmi imaginez ce altceva ar fi putut să fie mai sublim.
biancatamas.ro 