Îmi place mult să citesc despre lucruri palpabile, despre oameni pe care îi întâlnim zi de zi, dar poate cărora nu le-am dat importanță, despre locuri pe care, poate, le-am frecventat de sute de ori, însă nu le-am văzut potențialul. Îmi place ca atunci când citesc, să pot să îmi imaginez că sunt acolo, că ascult poveștile personajelor, că le simt bucuria și tristețea, să simt că trăiesc prin ele.
Ei bine, cartea Stația Parcul Central scrisă de Luminița Rusu, a reușit să îndeplinească toate aceste condiții. De mult nu mi-a fost dat să citesc o carte atât de bună a unui autor contemporan, clujean. Am devorat cele câteva sute de pagini și am trăit prin ele. Am „stat” pe aceeași bancă cu Damian, care aștepta o iubire ce nu mai avea să vină, am simțit simplitatea vagabondului Frone și, pentru câteva ore, am simțit din plin atmosfera din Parcul Central, chiar dacă prea rar îmi fac drumul pe acolo.
Luminița a reușit să surprindă o lume într-o lume, să pună pe hârtie niște vieți care se leagă de Parcul Central din Cluj, mici universuri extrem de fabuloase. Dacă o fi ascultat poveștile sau și le-o fi imaginat ea, asta nu am de unde să știu, dar, în final, pentru mine nici măcar nu contează. Cert este că Luminița Rusu are un stil extraordinar de a surprinde esența sufletului omenesc, dar și cea a locurilor. Simțul detaliului este fabulos, dialogurile sunt pline de substanță, iar zbaterile interioare ale personajelor se pot aplica fiecăruia dintre noi.
Prima dată am pus mâna pe carte, într-una dintre vizitele mele prin Librăria Universității. Nu am cumpărat-o atunci, deși primele rânduri din carte mi-au rămas în minte zile în șir. Și bine am făcut, că apoi am pus mâna pe ea, cu autograf! Astfel, rândurile care mi-au captat atenția au fost următoarele:
„Toți scriitorii sunt nebuni! Ne-buni, nu răi. De ce scrii, mă? De ce scrieți toți? V-ați gândit că poate nu citește nimeni, că toată lumea are gânduri și oamenii normali spun vorbe ce se risipesc cu prima uitate? Doar ăsta e rosul gândului, să piară pentru a se naște altul nou”.
Într-o perioadă în care se scrie mai mult decât se citește, în care cărți proaste sunt înghesuite pe rafturile librăriilor, Luminița Rusu, care a absolvit Facultatea de Farmacie a Universității de Medicină din Cluj, deci care nu este un om al literelor în ceea ce privește meseria, a reușit prin această carte să dea clasă multor veleitari. Perfecționistă și extrem de dură cu ea însăși în ceea ce privește scrierile sale, cred că Luminița va surprinde în continuare.
Este o carte care merită citită și pe care nu o veți putea lăsa din mână.
Poza a surprins entuziasmul meu în timp ce Luminița semna cartea, fiindcă Ovidiu Manoilescu e mereu pe fază.
biancatamas.ro 