Criticii îi împart pe scriitori în fel şi chip, după afinităţi, după generaţii, după familii de spirite şi după curente literare, dar în ceea ce mă priveşte cred că ei pot fi tot atât de bine clasificaţi în scriitori care-au avut puţine femei şi scriitori care-au avut multe femei. Nu intru aici în amănunte, oricât ar fi de semnificative: ce-nseamnă, adică, să ai o femeie, de ce mă refer doar la scriitori bărbaţi, ce se-ntâmplă cu autorii gay etc. Recunoşti imediat scriitorii care-au avut multe femei la viaţa lor: în paginile acestora personajele feminine sunt un soi de automate cu păr lung (şi blond), cu sâni mari şi funduri rotunde, care vin când le chemi şi dispar după ce acţiunea – dă-i şi trage-i! – a ajuns la bun sfârşit. Erotismul nu e mai important la ei decât masa de prânz sau decât o partidă de tenis.
În schimb, cei ce-au avut puţine femei (nu mai vorbesc de cei care n-au avut nici una, sunt şi nefericiţi dintr-ăştia) au tendinţa maniacală să descrie pe zeci de pagini fiecare nuanţă a zâmbetului lor, să-ntoarcă pe toate feţele fiecare cuvânt al lor, să filozofeze despre feminitate ca arhetip, să dezvolte o mistică-ntreagă în jurul marii zeiţe a dragostei şi a morţii. Întind, adică, de bietele două-trei femei cu care-au avut de-a face, de parc-ar vrea să suplinească astfel, prin calitatea scriiturii, cantitatea deficitară de experienţă.

– Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile, ”…A lovely little jewish princess…”

Am recitit a nu-știu-câta-oară această carte și este prima dată când am observat cu adevărat acest citat, iar de câteva zile nu mi-l pot scoate din minte. Adică, este adevărat ceea ce scrie acolo… însă cum rămâne cu scriitoarele? Nu sunt ele în aceeași situație? Dacă iubesc un singur bărbat, nu-i voi pune fiecare por pe hârtie? Ei bine, aici suntem puțin în dezavantaj, fiindcă unde este grația? Senzualitatea? Formele mai mult sau mai puțin pline a femeilor cu care scriitorii își umplu rândurile? Desigur, mă refer la cei care au avut puține…

Cred că eu aș putea scrie mult mai multe despre o femeie decât despre un bărbat. Fiindcă, până la urmă voi epuiza gesturile și cuvintele romantice… voi epuiza ridurile de sub ochi sau venele care pulsează pe tâmple. Însă un scriitor, poate umple mii de pagini cu rozul trandafiriu al buzelor sau curbura sânilor. Aș putea scrie despre umerii lați sau brațele puternice care mă țin în brate, dar apoi? Buzele sunt poate prea uscate, iar pectoralii sau pătrățelele nu sunt foarte romantice.

Așa se explică de ce toate muzele au fost femei?