Tag: jurnalism

Cum am ajuns să iubesc jurnalismul

Ilie-Calian-6-1-1-300x225Aceasta va fi o postare lungă, în onoarea unui om incredibil.

Când eram prin clasa a VIII-a, m-am decis eu așa, tam-nisam că vreau să mă fac jurnalistă. Și am mers la facultatea de jurnalism care, deși mi-a pus bazele, nu mi-a spus și ce să fac cu ele. Așadar, am mers să fac practică la ziarul Făclia, care se afla sub conducerea jurnalistului Ilie Călian.

Când m-a văzut atât de entuziasmată, a zis să îmi taie din elan, să îmi arate că jurnalismul nu se mănâncă atât de ușor și să vadă dacă am ”ce-mi trebuie” pentru această meserie.

”Ce-ți trebuie ție, jurnalism? În presă nu se fac bani! Ești frumoasă, dar ai ceva în cap încât să mergi pe drumul acesta?”

Așadar, m-a bătut la cap, m-a certat, uneori m-a și jignit, lucruri care atunci mă enervau, mă făceau să plâng, voiam să renunț, dar nu am renunțat. Două săptămâni m-a pus să corectez articole. Zeci, sute de articole treceau prin mâinile mele și eram furioasă că nu merg pe teren, că nu pot să scriu. Dar mi-a prins bine. Acum văd greșelile de la o poștă. Redactorul-șef nu a făcut decât să mă testeze, să îmi arate ce voi întâlni dacă voi alege să continui pe acest drum. Atunci nu am înțeles, dar acum îi sunt recunoscătoare. Când, după un an (da, atât am stat la Făclia), am decis că este timpul să merg mai departe, chiar dacă până atunci îmi demonstrase că nu mă are la inimă, m-a luat deoparte și mi-a spus:

”Draga mea, tu ai ales presa scrisă, cea mai grea parte a jurnalismului. Fiindcă la Radio ai nevoie doar de 50 de cuvinte, la TV la fel, însă în presă scrisă trebuie să știi cel puțin 200. Tu știi mult mai multe și vei ajunge departe”.

Și atunci am realizat că drumul pe care l-am ales este cel care mi se potrivește. M-am lăsat dusă de val și voi ajunge unde trebuie. Și așa am ajuns ca o pasiune, să devină un stil de viață. Așa am ajuns să iubesc jurnalismul.

Acum două zile, Ilie Călian s-a înălțat la ceruri. A mers să scrie altundeva, despre alte nereguli, să expună adevărul. Dumnezeu să vă odihnească și sper că ați ajuns într-un loc mult mai bun, unde presa este de calitate! Vă mulțumesc că ați crezut în mine și m-ați învățat cu ce se mănâncă jurnalismul!!

 

Știu că te-ai uitat la știrile de la ora cinci

typeCredeam că în 23 de ani în România ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu superficialitatea nasoală a românilor, cu răutatea, egoismul și dragostea asta neînțeleasă pentru scandal.

Există o opinie generală despre jurnaliști și scandaluri. Pentru marea majoritate a românilor  nu există nicio diferență între jurnaliști și paparazzi. Da, există jurnaliști care caută scandal, există jurnaliști cărora li se cer subiecte de scandal. E un fel de lege nescrisă, ca și o clauză în contract care, deși nu există în formă fizică, e un acord tacit între angajat și angajator. Subiectele trebuie să fie senzaționale. Însă rezultatul, de cele mai multe ori este unul prost. Ajungi tu, ca și jurnalist, dar mai presus decât asta, ca și om să faci rău unei persoane pentru câteva vizualizări în plus. Adevărul este că jurnaliștii au o putere imensă, iar cu ea ar putea face bine.

Însă publicul acesta care blamează atât de mult presa pentru scandaluri, de fapt, asta vrea, asta cere. Din nou o înțelegere tacită, de data aceasta însă între mass-media și public.

Chiar poate spune cineva că nu s-a uitat niciodată la știrile de la ora cinci? Sau că nu a dat click pe un titlu ”senzațional”? Chiar dacă au făcut-o doar pentru a vedea ”ce prostii mai scriu ăștia”?

Ar trebui să renunțăm la ipocrizie și să ne asumăm vina. Să fim conștienți că pentru unii viața este atât de plictisitoare încât știrile ”senzaționale” sunt singura sursă de adrenalină.

Aș vrea să ne asumăm vina pentru mine și pentru cei ca mine. Fiindcă nu-mi place să văd oameni care nu se simt în largul lor în preajma mea, fiindcă m-am săturat să aud ”Dacă îți spun ceva, nu mă dai în ziar, așa-i?”