Credeam că în 23 de ani în România ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu superficialitatea nasoală a românilor, cu răutatea, egoismul și dragostea asta neînțeleasă pentru scandal.
Există o opinie generală despre jurnaliști și scandaluri. Pentru marea majoritate a românilor nu există nicio diferență între jurnaliști și paparazzi. Da, există jurnaliști care caută scandal, există jurnaliști cărora li se cer subiecte de scandal. E un fel de lege nescrisă, ca și o clauză în contract care, deși nu există în formă fizică, e un acord tacit între angajat și angajator. Subiectele trebuie să fie senzaționale. Însă rezultatul, de cele mai multe ori este unul prost. Ajungi tu, ca și jurnalist, dar mai presus decât asta, ca și om să faci rău unei persoane pentru câteva vizualizări în plus. Adevărul este că jurnaliștii au o putere imensă, iar cu ea ar putea face bine.
Însă publicul acesta care blamează atât de mult presa pentru scandaluri, de fapt, asta vrea, asta cere. Din nou o înțelegere tacită, de data aceasta însă între mass-media și public.
Chiar poate spune cineva că nu s-a uitat niciodată la știrile de la ora cinci? Sau că nu a dat click pe un titlu ”senzațional”? Chiar dacă au făcut-o doar pentru a vedea ”ce prostii mai scriu ăștia”?
Ar trebui să renunțăm la ipocrizie și să ne asumăm vina. Să fim conștienți că pentru unii viața este atât de plictisitoare încât știrile ”senzaționale” sunt singura sursă de adrenalină.
Aș vrea să ne asumăm vina pentru mine și pentru cei ca mine. Fiindcă nu-mi place să văd oameni care nu se simt în largul lor în preajma mea, fiindcă m-am săturat să aud ”Dacă îți spun ceva, nu mă dai în ziar, așa-i?”
biancatamas.ro 