Am avut la un moment dat un iubit care avea ceea ce am numit eu „râs de public”.

Ce înseamnă asta? Ei bine, când eram doar noi râdea natural. Un râs frumos, molipsitor, de îți era mai mare dragul să îl asculți. Nu mă voi hazarda să spun că era asemenea trilului unei privighetori, că nu era. Dar era fain.

Continue reading “Râzi tu râzi, dar oare de ce nu e râsul tău?” →