Toamna și vara se ceartă parcă pentru un loc de parcare. S-au împărțit. Toamna a primit umbra, iar verii i-a rămas soarele. Din asta nu poate ieși nimic bun… eventual dureri de gât și frisoane.
În autobuz, bătrânii își poartă plasele goale care strigă după legume, spre piață. Unul dintre ei oftează lung și ajunge la o concluzie:
-Nu timpul trece… noi trecem prin timp!
Un bărbat oarecare găsește 10 bani pe jos. Îi ridică artistic, îi privește atent, suflă cald pe ei aburindu-i, îi șterge de sacoul gri închis, îi mai privește o dată să vadă dacă nu a rămas vreun fir de praf, apoi îi bagă în buzunarul de la piept. Scoate apoi o hârtie șifonată, și o așază în dreptul pieptului, pentru a fi vizibilă. Miopia oricum nu mă ajută, așa că renunț să încerc să citesc. Își drege glasul și cu o voce plânsă începe să cânte:
”Oameni buni și frumoși, aveți milă de un suflet necăjit. Fetița mea are leucemie și nu am bani de tratament. Am patru fetițe la Craiova… dacă moare una, rămân trei…”
Povestea o mai auzisem acum 2 luni într-un alt autobuz, de la un alt domn. Cine știe… poate amândoi au patru fetițe dintre care una bolnavă de leucemie… Drumurile vieții sunt tare întortocheate.
O femeie blondă își întinde degetele dolofane între care ține o bancnotă de 1 leu. Omul o ia sfios și mulțumește umil, făcând plecăciuni. Se îndepărtează, dorind să coboare din autobuz, înjurând subtil printre dinți.
biancatamas.ro 