Când am pus pauză la iubire…

Eu m-am pierdut printre cuvinte, iar tu erai ocupat să lași sunete să-ți pătrundă prin piele.

Poate eram atât de absorbiți de ceea ce voiam, încât am fost prea egoiști. Prea egoist să mă citești, prea egoistă să te-ascult. Am stat de prea multe ori unul lângă celălalt fără să ne încâlcim degetele în părul celuilalt.

Ni s-au pierdut săruturile pe ceafă și-am decis că nu știm să ne iubim.

Știm prea bine, dar suntem prea egoiști.

Și-așa cărărilor le rămân doar pașii ce-au trecut.

Pernelor urme de fețe adormite.

Telefonului ecouri de râsete.

Iar paharele de roze? Poate vor rămâne pe veci nebăute.

Dar poate… într-o dimineață răcoroasă…  ne vom aminti că cea mai bună cafea o bem din aceeași cană.