Nu mai lucrez în presă, dar citesc presa în fiecare dimineață. Vreau să știu, să văd, să nu fiu oarbă la ce se întâmplă în jurul meu. Însă sunt selectivă cu ceea ce citesc. Uneori mă enervez, sunt revoltată, însă tac, nu spun nimic.Tac fiindcă așa am fost învățată în școală, că ce am eu de spus nu contează. Că sunt mai-mari care mereu vor avea dreptate, iar părerea mea este infimă. Azi am citit un text, m-am enervat și am zis că nu mai tac. Că trebuie să spun ceva.
”Una dintre prejudecățile actuale, reluate uneori cu naivitate de oameni cu cele mai bune intenții, este aceea că elevii de azi sunt altfel decât odinioară, altfel decât noi, adulții. […] Putem fi de acord: copiii sunt altfel în prima cifră a CNP-ului (5 sau 6), altfel în vestimentație, altfel în accesul la tehnologie, altfel în hiturile pe care le fredonează, altfel în mitologia copilăriei (Spiderman, Batman, Zâna Măseluță). Dar elevii și copiii de azi nu sunt altfel în esență. Sunt pur și simplu oameni în formare. Cine are interesul să îi abrutizeze pe copiii noștri, să le umfle nefiresc orgoliile spunându-le că sunt diferiți, că ei pot suspenda recursul la efort, că învățătura se va „microcipa” și „downloada” magic în mintea lor? Cine le spune că viața le va da tot ce vor dori, fără muncă?”
Așadar, dragă doamnă. Cum puteți veni să spuneți că nu suntem altfel? Sau că generațiile care urmează nu sunt altfel? Suntem. Sunt. Fiindcă deja din noi a început să iasă comunismul. În voi încă sălășluiește. Da, totul este mai ușor accesibil, tocmai de aceea, avem mai multă informație decât ați avut, poate, dumneavoastră. Spuneți că școala ne formează. Nu. Școala ne dă bazele, noi ne formăm când începem să selectăm ceea ce ni se pare relevent și ce nu. Școala nu m-a învățat să fiu om. Nu m-a învățat să am încredere în mine și să muncesc. Școala în schimb m-a învățat să tac, să stau în banca mea și să tocesc zeci de pagini inutile, să învăț din cărțile din care a învățat și mama pe vremea comunismului. Școala m-a învățat să fur, să copiez, fiindcă aveam 6 ore pe zi, materii diferite, iar profesorii toți pretindeam să excelăm la materia lor. M-a învățat să nu am un program normal de somn, fiindcă învățam până mi se închideau ochii și mă trezeam cu două ore mai devreme să termin de învățat. Dar de multe ori tot nu reușeam. Era prea mult. Școala nu m-a învățat să fiu competitivă cu mine însămi, ci m-a învățat să mă bucur când alt coleg ia nota 4. Școala m-a învățat că nu-s bună de nimic. Că dacă nu știu matematică, informatică sau fizică nu sunt bună de nimic. Că nu voi ajunge nicăieri cu talentul meu și cu pasiunile mele. Că nu mai are lumea nevoie de alți scriitori. Școala m-a făcut nu doar o dată să îmi doresc să renunț. Să mă afund printre cifre și algoritmi. M-a învățat să țip, să mă enervez și să răspund. Școala m-a învățat să îi pedepsesc pe cei care greșesc, în loc să îi ajut. Școala m-a învățat să îmi fie frică. Sunt convinsă că nu sunt singura, ci că sunt una dintre foarte mulți.
Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut părinți care și-au dat seama că școala nu-mi oferă ce îmi doresc. Și au investit timp și bani ca să găsesc ceea ce școala nu a vrut să îmi ofere. Mi-au insuflat dragostea pentru lectură. Așadar am citit, mult, zeci, poate chiar sute de cărți, nu doar literatură. Am fost lăsată să aleg ceea ce vreau să citesc și consider că am făcut asta bine.
Generațiile care vin sunt mai precoce, realizează din timp că nu tot ce ni se bagă pe gât în școală este relevant. Și atunci sunt mai selectivi, iar voi, cei care spuneți că nu suntem diferiți, spuneți că elevii nu mai vor să învețe. Ba vor… și sunt însetați de cunoaștere! Dar nu de cunoașterea care se învață în cărți tipărite înainte de anul 2000. Și la fel și cu munca. Voi ați muncit până nu ați mai văzut bine, fiindcă ați vrut să adunați avere, să va faceți casă. Noi vrem un salariu pe măsura muncii noastre. Noi vrem să călătorim, să învățăm despre geografie bătând țara sau continentele și să ne bucurăm de minunățiile lumii. Vrem schimbare, vrem să muncim, dar nu să trăim doar pentru a munci.
În schimb, vă voi da dreptate în anumite privințe, dar una iese în evidență.
“În primul rând, să fim alături de copii, atât în educație, cât și restituindu-le dreptul la o copilărie autentică. Adesea, suntem mai liniștiți să îi știm în casă, cu tableta, decât afară, cu risc de îmbolnăvire sau rănire.”
Da, aveți dreptate, dar aici nu mai sunt de vină copiii, ci părinții, care, fiind avizi după bani și avere, alergând în stânga și în dreapta, uită să mențină un echilibru între cele două lumi, cea a copilăriei autentice și cea a tabletei.
biancatamas.ro 