E o duminică liniștită de toamnă. Puțin răcoare și un soare cu dinți. Ești la o cafenea din centru, cu prețuri piperate. E sfârșit de săptămână și banii primiți de acasă sunt pe terminate, dar ți-ai mai permis o aroganță. Până termini de pus poza pe Instagram, Facebook, Snapchat, poate chiar Pinterest, deja începe să se răcească și parcă ți-e puțin lehamite de ea, dar nu este problemă. Îți aprinzi o țigară, să alunece mai bine și abia apoi îți amintești de persoana care stă cu tine la masă, dar, preocupată fiind cu aceleași îndeletniciri, așa că nu vă simțiți absența. Te uiți la omul din fața ta și realizezi că nu simți nimic pentru el, dar ai nevoie de el.
Ai nevoie să ai ”in a relationship” pe Facebook, la care lumea să dea like sau să pună o reacție din aia cu inimioară. Ai nevoie să schimbi din când în când în ”it’s complicated”, ca să te întrebe cel puțin 10 prieteni cu care nu ai mai vorbit de cel puțin un an, ”ce s-a întâmplat?”.
Oh… dar să nu uităm de bătăile de cap ale neamurilor, de întrebarea ”Dar tu nu ai de gând să faci nuntă?”, completată apoi de ”Știi că vară-ta e de-o vârstă cu tine și așteaptă un copil”. Ai nevoie de cineva care să răspundă nevoilor pe care le au.
De cineva cu care să te plimbi de mână în parc și eventual să vă faceți un selfie cu o frunză ruginie, că tot a venit toamna. Stai și speri că vei avea parte de o relație ”la bine și la rău”, precum cea a părinților tăi, fără ca măcar să observi persoana de lângă tine. Ți-ai instalat Tinder, sperând că vei găsi acolo dragostea adevărată și parcă te deranjează când te întreabă dacă vrei o ”one night stand”. O partidă, un sex rapid, fără sentimente, fără planuri de viitor.
Ieși la o bere, vorbești prin mesaje, vorbești prin poze, bei, dansezi, te dregi cu o cafea, scuze să te întâlnești, dar să nu fii prezent.
Nu vrei o relație, vrei o mască pentru o relație, fără conținut, timp în care visezi la o relație perfectă. Nu vrei să muncești să meargă acea relație. Nu vrei să depui niciun efort. Probabil că nu știi, câte răspântii au existat în viața părinților tăi până au ajuns într-un punct de armonie. Tu vrei să arzi etapele, vrei forme fără fond. Vrei terasa de la mansardă, pe care să faci plajă cu un mojito în mână, fără să torni cimentul pentru fundație, fără să faci bătături în palme.
Vrei orice ți-ar putea oferi iluzia unei relații, în care ție de fapt nu îți pasă și nu ai nici cea mai mică intenție să miști un deget. Nu te dedici, ci mereu ești pe picior de plecare, ca să poți să fugi cât mai repede când vezi că lucrurile ar vrea să se strice. Nu ai încredere, însă nici nu dai motive ca celălalt să aibă încredere în tine.
Dăm înapoi îndată ce simțim că lucrurile încep să fie reale. Fugim. Ne ascundem. Plecăm. Oricum vin alți oameni care să ne încălzească patul, dar nu și inima.
Și în final, contează persoana care te acoperă noaptea când ți-e frig, care te ceartă că nu te-ai îmbrăcat suficient de gros, care știe cum să reacționeze când plângi, când ai nervi, când îți vine să fugi în munți. Dar probabil pe acea persoană o ignorăm pentru un zâmbet fotogenic și o poză cu multe inimi pe Instagram.
Iubește persoana alături de care nu simți nevoia să știi ce face restul lumii.
biancatamas.ro 