România celor care nu voiau să plece, dar nu cred că mai pot rămâne

Nu voiam să plec din țară. Nu voiam să îmi las prietenii și familia, casa de la țară, oamenii zâmbitori, munții, aerul curat, apusurile. Ba mai mult, am militat mereu printre prietenii mei, să nu plece nici ei. Fiindcă noi suntem viitorul, fiindcă încă mai putem face o schimbare. Pe unii i-am convins, cu alții mai vorbesc pe whatsapp. Îmi spun despre dorurile lor, despre singurătatea care îi bântuie acolo, dar nu mai au la ce se întoarce.

Dar de aproape o lună, plâng în fiecare zi. Plâng pentru oamenii care au ieșit în stradă de nenumărate ori, pentru cei care de ceva vreme dorm în corturi în Piața Unirii, încercând să tragă un semnal disperat de alarmă. Plâng pentru că ROBOR-ul crește încontinuu de prea mult timp. Plâng pentru că prețurile sunt mult prea mari, iar salariile prea mici. Plâng pentru că prea mulți români trăiesc în sărăcie, în timp ce alții muncesc doar ca să supraviețuiască.

Și de când plâng mă gândesc tot mai serios să plec, mai ales că îi văd pe cei „de sus”, cei care ar trebui să aibă grijă de un popor, de 19 milioane de suflete (un număr în scădere!), că se ceartă pentru orgolii personale și modifică legi pentru a nu fi pedepsiți pentru ilegalitățile comise.

Și nu cred că sunt singura care plânge… Avem o țară mică, dar avem nevoie de ore întregi să facem câteva sute de kilometri, fiindcă sunt distruse drumurile. Și ne distrugem și noi mașinile din cauza asta. Avem prea mulți asistați sociali care nu vor să muncească. Avem prea mulți primari care distrug orașe și comune în loc să le ridice. Avem trafic infernal și blocuri lângă blocuri. Avem păduri care încet, dar sigur, dispar, fiindcă e mai ușor să închizi ochii. Avem copiii de 10-11 ani care se sinucid de dorul părinților, plecați în străinătate. Avem prea mulți analfabeți funcționali. Avem multe cărți, dar pe nimeni care să le citească.

Avem oameni care au plâns la moartea Regelui Mihai, dar care nu au mers la vot. Dar pe cine să votezi? Măcar, să votăm răul cel mai mic, dacă bun nu este. Pe cineva care fură cu limită, fiindcă avem hoți. Prea mulți hoți, de la doamna care îți vinde o pâine la magazin, până la politicieni. Fiindcă așa am fost învățați.

Totul e stricat la noi în țară și, din păcate, nu mai văd ce ar putea fi reparat. Dar unde să plec și ce să fac, după ce am investit în mine pentru ca apoi, să pot da ceva României mele frumoase, pe care alții o distrug?

„La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe…”

(George Coșbuc, Noi)