Musai să te măriți până la 35 de ani

Autobuzul, cu toate formele de viață pe care le transportă, este de cele mai multe ori o sursă veritabilă atât de înțelepciune, cât și de amuzant. Când cei doi factori se combină, rezultatul este unul minunat, care trebuie împărtășit numaidecât.

Autobuz. 9.
Un bătrânel random e lângă mine.
– Și? Ești căsătorită?
– Nu.
– Lasă, că se orânduiesc treburile. Ăla care-i pentru tine îi pus deoparte.
– Sunt sigură că așa e.
– Sau poate faci ca fiică-mea. Are 35 de ani. Putea să se mărite și să aibă 2-3 prunci până amu. Dar nu a vrut. No, și amu stă și așteaptă să vină altu. A tot aștepta.

Duminica de Paște

E prima zi de Paște, iar eu, după multă vreme, simt liniște. Nu mă preocupă nici știrile, nici iubirea neîmpărtășită.

Mă trezesc și merg țintă spre terasă. Razele soarelui m-au îndemnat să ies să citesc, să scriu. Țin în mână cartea Alinei, pe care mă chinui de o săptămână să o citesc. Stau noaptea în pat și îmi alung coșmarurile. “Mai lăsați-mă puțin, să mai gust din sufletul acestei fete. Să mă bucur că o cunosc și să mă cutremur gândindu-mă prin ce a trebuit să treacă pentru a ajunge cine e azi, pentru a deveni în cele din urmă o parte din mine”. Dar ele nu mă ascultă și adorm cu cartea în brațe, gândindu-mă că o cunosc pe Alina de câteva zile și nu aș vrea să îmi închipui viața fără ea, fără iubirea ei pentru Victor și fără cuvintele dulci pe care i le spune cățelușei Maya.

Pe terasă, mama și tata povestesc și râd. Ea îl sărută grăbită pe umăr. Tata se ridică și fuge în bucătărie să îmi pregătească o ceașcă de cafea. Pun în ea ce a mai rămas din frișca pe care o pregătisem pentru tort. Stăm pe terasă, tata îi masează mamei mâinile și picioarele. Mă uit la ei cu drag și pentru prima dată nu tânjesc să fiu și eu iubită în felul acesta. Mă bucur de iubirea lor. Le povestesc de Alina și de cartea minunată pe care a scris-o. Tata o răsfoiește puțin și mă întreabă de ce sunt atâtea însemnări.

“Voi vorbi la lansare și nu am vrut să uit ce am simțit când am citit”, îi răspund.

Ei pleacă în grădină și îmi lasa terasa doar pentru mine. Iau cartea, dar las pixul. Vreau doar să simt. Gândurile vor veni ele după aceea. În același timp, câteva zeci de kilometri mai încolo, Alina citește rânduri scrise de mine.

“Oare ce legături nebănuite se creează acum prin Univers, între suflete, datorită nouă?”, o întreb.

Citesc despre iubirea ei pentru Victor, mă bucur și mă liniștesc mai tare că, într-adevăr, iubirea ține întreaga lume și nu mă mai tem că voi rămâne singură. Iar dacă voi rămâne, voi putea mereu să scriu despre iubirile altora. Să le fac nemuritoare.

N-am crezut că cineva poate să îți acapareze mintea și sufletul așa cum a făcut-o Alina în ultimele zile. N-am crezut că e posibil, după atâta luptă cu neîncrederea, să iubesc pe cineva după primul schimb de cuvinte. Mulțumesc!

Un profesor gândește în afara cutiei, zece predau comunismul

La Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca profesorii își doresc ca cei mici să învețe, să știe cât mai multe lucruri. Aici, amenințarea cu notă mică nu este crezul suprem.

„Scopul nostru nu este acela de a-i pedepsi pe copii, de a le da note mici, de a-i face să nu mai aibă încredere în ei, să considere că sunt incapabili. Scopul nostru este acela de a-i educa, de a-i învăța cât mai multe lucruri. Noi nu vrem să îi surprindem cu lecția neînvățată, ci vrem să îi ajutăm să învețe lecția”, a spus o profesoară care predă la Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu.

Aceștia sunt primii pași spre un sistem educațional normal, în care elevul nu trebuie să se teamă de note, de dezamăgirea părinților, de pedepsele acestora. Elevul are cu adevărat șansa să învețe. Testele nu se dau neanunțate. Nu există noțiunea de test-fulger, pe care mulți profesori încă îl practică, pentru a vedea cât de bine stăpânește copilul informația. Or, la prima oră într-o zi de luni, un test fulger arată doar cât de buimac este un elev care timp de 2 zile nu a fost sub presiune constantă și a avut timp să se relaxeze.

Spuneam că este un prim pas spre civilizație, nu? Ei bine, la doar câteva zeci de kilometri distanță, la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, profesorii îi ascultă pe copii din lecții pe care nici măcar nu le-au predat.

Un profesor care a predat la același liceu, s-a pensionat recent. Își învăța copiii să iubească materia pe care o preda. Nu le dădea note mici, nu țipa la ei dacă nu știau lecția.

„Trebuie comunicat cu elevul. Poate în ziua aceea îl doare capul, poate nu a dormit bine, poate are probleme în familie. Discut cu el și îi dau șansa să răspundă ora viitoare”, a spus profesorul în nenumărate rânduri.

De asemenea, găsea mereu noi metode prin care să le stârnească elevilor curiozitatea: muzică, joculețe, glume. Însă niciun alt profesor nu a fost curios să învețe de la el, să preia puțin din acest stil de predare.

Un alt caz, la același liceu. Un profesor, supărat că niciunul dintre elevii clasei la care predă nu a ales să dea bacalaureatul din materia lui, se răzbună printr-o atitudine de batjocură, prin examinări dificile și prin foarte multă presiune.

Și uite așa este un pas înainte și trei înapoi, în acest caz. Nu avem cum să evoluăm dacă nu privim altfel, dacă elevii trăiesc în teamă. Se poate respect și fără teamă. E simplu. Însă mulți dintre profesori aplică ceea ce au învățat: adică dictatura. Însă stau și mă gândesc uneori, ce satisfacție simte un profesor la sfârșitul orei când pleacă și îi lasă pe copiii năuciți, cu prea multe semne de întrebare, în loc să îi lase cu câteva noțiuni noi, pe care le-au înțeles și pe care vor putea să le folosească și peste câțiva ani. Cum se simt când o nouă generație a absolvit, dar niciunul dintre elevi nu va spune despre ei că sunt profesorii lor preferați?

Ospătarii nu sunt slugile tale

Din păcate, multe persoane tratează ospătarii ca pe slugile personale. Am văzut atitudini urâte, jignitoare, chiar de repulsie și de scârbă.

Oamenii au tendința să vorbească urât cu ospătarii, să îi înjure, să țipe la ei că mâncarea nu a fost destul de sărată sau milkshake-ul nu a avut destulă ciocolată. Habar nu am. Se găsesc destule motive să urli la un ospătar.

Continue reading →

Am găsit poezia în magazinul din colț

Ieri am fost într-o lipsă gravă de inspirație, așa că am început să caut puțină poezie. Și când spun ”poezie” nu mă refer strict la cuvinte așezate în versuri așezate în strofe, cu ritm, rimă și măsură. Nu-nu. Mă refer la acel sentiment ca o sclipire pe care o văd uneori în lumea care mă înconjoară și îmi dă un imbold să scriu. Așa că am început să caut.

Am luat-o prin parc, apoi pe străduțe pe care nu am mai călcat niciodată. M-am uitat la Strada Strâmbă și la strada Libelulei, apoi am fotografiat o casă verde tocmai pentru că era verde. Dar nu am găsit poezia. M-am oprit la semafor și am tras cu urechea la conversațiile celor din jur. Nimic interesant, nicio sclipire. M-am așezat pe o bancă și am deschis o carte. M-am gândit că alergând printre cuvinte voi găsi poezia, chiar dacă, poate asta însemna că o furam de la cei care au fost mai atenți decât mine. Cuvintele frumoase mi-au intrat în suflet, dar nu au aprins nicio scânteie.

M-am închis de lume și am început să caut poezia în mine. Mi-am deschis nenorocitele alea de sertărele din suflet și am început să caut printre zâmbete, printre lacrimi, printre timpi pierduți în nopți reci de iarnă cu un suc pe o terasă înghețată. Și apoi, am dat peste una dintre cele mai dragi amintiri ale mele. O noapte de septembrie plină de bere și țuică, în care am gustat buzele alea îmbibate în alcool și lumea s-a schimbat, a devenit mai luminoasă. Am simțit buzele moi și palmele care mi-au cuprins fața în palme ca și cum în acel sărut, în acea seară s-a adunat întreg Universul. Și nu a fost întâmplător. Și da, am găsit multă poezie acolo, dar m-a întristat și m-a durut prea tare. Că Universul ăsta minunat are o modalitate foarte sadică de a se juca cu noi. Așa că, atât de goală, mi-am continuat drumul spre casă, renunțând să mai caut scânteia, sclipirea.

Am intrat la magazinul din colț, unde vânzătoarele discutau nestingherite.

-Mai bine am merge și noi ca frate-to, în Grecia, să lucrăm pe plajă. În Grecia a mers, nu? A întrebat una dintre ele.

-Nu știu. În Machiavile sau așa ceva.

-Nu există, Machiavile, tu, proastă!

-Există, nu există. Bine c-a plecat.

Și atunci am zâmbit și m-a prins o poftă de viață că vânzătoarea drăguță și cu voce răgușită nu știa că fratele ei e plecat, de fapt, în Maldive. Și-așa am găsit poezia.

Lasă-mă să aleg!

I-am văzut într-o seară lângă Casa de Cultură a Studenților. Era plăcut afară, un fel de trailer pentru vară, că acum iar e frig. Stăteau în linie, pe trotuar, mici, mari, tineri, în vârstă… Dar erau tineri, prea mulți.

”Sunt student la Poli”, l-am auzit pe unul zicând. Era un băiat scund, destul de frumușel. Erau acolo fete tinere, păreau cu bun simț, educate. Când am aruncat eu un ”Avem dreptul să alegem!”, printre dinți, au ales să nu răspundă. Mai bine, că m-aș fi luat la ceartă. Au continuat să țină cuminți pancartele cu ”Spune NU avortului”, ”Avortul este crimă” și cine știe ce slogane mai erau pe-acolo. N-am putut să le văd, atâta furie am simțit. S-au adunat să protesteze. Se adună des, prea des.

Trăim într-o lume prea egoistă. Toți se cred centrul universului și astfel îi judecă și îi acuză pe cei care nu se supun normelor după care ei trăiesc. Trăim într-o lume în care toți vor să ne limiteze alegerile. Nu vreau să vorbesc despre părerea mea în legătură cu avortul. Vreau să vorbesc despre alegeri. Vreau să am dreptul să aleg, să alegem, fără să aibă alții dreptul să militeze împotriva alegerilor noastre.

Fiindcă m-am săturat de oameni frustrați care, neavând puterea psihică necesară să își depășească starea, încearcă să controleze viețile altora. Îl văd și acum pe studentul ăla de la Poli, transmițând trecătorilor un mesaj: avortul e greșit. E părerea ta, nimeni nu o contestă. Dar de ce trebuie să îmi bagi pe gât mie părerea ta? Tu alege să păstrezi un copil la 20-22 de ani când ție abia îți ajung banii de la o săptămâna la alta și trăiești zile întregi cu supă la plic.

Sunt multe avorturi în România. Da, știu.

”Date publicate în 2012 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are ce mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri (aproape o treime din copiii concepuţi sunt avortaţi)”, așa zice un site. Păi de ce, frate? Ia militați pentru introducerea educației sexuale în școli. Să învețe să se protejeze. Ia vorbiți cu părinții să le explice copiilor ce se întâmplă cu corpurile lor când ajung la pubertate. Am 24 de ani și cunosc prea puțini tineri de vârsta mea la care să le fi explicat părinții ce este sexul și cum să se protejeze. Fiindcă oamenilor le este rușine să vorbească despre ceva mai mult decât natural. Da lasă, mergeți la proteste. Lăsați să dea pe-afară orfelinatele de copii și să se găsească bebeluși aruncați la tomberon. E mai bine decât avortul. Nu mă mai lungesc, am zis că nu vorbesc despre asta, ci despre alegeri.

Îmi doresc o lume în care fiecare poate alege. Să aleagă ce carieră vrea, să aleagă cu ce să se îmbrace, să aleagă pe cine să iubească, să aleagă dacă să facă un copil sau nu.

Dar acuzăm tot ce e diferit de noi. Blamăm, protestăm. Nu vrem avorturi fiindcă bebelușii ăia care-s minusculi în corpul femeii simt durerea. Bullshit. Nu vrem căsătorii între homosexuali fiindcă încurajăm oamenii să fie homosexuali. Bullshit. Nu vrem ca homosexualii să adopte copii fiindcă nu vor crește în medii adecvate. Bullshit. Nu vrem sex înainte de căsătorie fiindcă e un păcat imens. Bullshit.

Nu vrem anumite lucruri fiindcă nu-s în concordanță cu principiile și valorile noastre, chiar dacă-s de căcat. Restu-s doar motive.

Hai să învățăm mai bine să ne vedem de treaba noastră, să iubim mai mult, să zâmbim mai mult și să protestăm mai puțin pentru toate căcaturile. Abia aștept să văd în România prima nuntă între două persoane de același sex. Să-i văd că se iubesc și-și jură iubire veșnică. Abia aștept să îi văd apoi salvând un copil din ghearele sistemului și crescându-l într-un cămin plin de iubire. Abia aștept să văd la televizor reporteri plin de tatuaje și de pierce-uri în nas. Abia aștept să văd români fericiți.

Lecțiile lui 2016

Încep această postare fără să știu dacă voi putea sau nu să o duc până la capăt. Voiam de mult să scriu o postare despre 2016, cel mai groaznic an prin care am trecut până acum și despre învățăturile pe care le-am deprins. Însă rănile care mi-au fost provocate în acest an nu au fost vindecate complet, iar aceste învățături au fost trase din cele mai nasoale situații. Dar am zis că trebuie să îmi fac curaj pentru asta.

Ianuarie

Nu trage de oameni care renunță ușor la tine și care te țin pe-aproape până găsesc un înlocuitor. Oricâtă bunăvoință ai avea tu, nu poți obliga pe cineva să te iubească.

Părinții îți dau sfaturi, dar te lasă și să dai cu capul, ca să înveți tu ce ai de învățat. Apoi îți spun ce ai greșit.

Februarie

Viața-i grea, dar e al naibii de frumoasă. Nu o petrece uitând de tine. Vei pierde cele mai frumoase momente.

Încearcă să-i ajuți pe ceilalți, dar nu te supăra când vezi că nu vor ajutorul tău.

Martie

Când TREBUIE să faci ceva, fă-o în așa fel încât să ai parte de satisfacție în final. Poți să modelezi orice după personalitatea ta. Ascultă muzică în timp ce faci curățenie, alege-ți un subiect care să îți stârnească interesul pentru proiectul la facultate, implică-ți prietenii! Sunt doar câteva exemple, dar soluții se pot găsi.

Aprilie

Inima îți poate fi frântă de cei pe care îi iubești cel mai mult. Dar pentru asta nu renunța la iubire! Va apărea și cea pentru care merită să încerci să muți munții din loc.

Cunoaște-ți valoarea! Fii conștient/ă de cine ești și de lucrurile la care te pricepi. Nu-i lăsa pe alții să te facă să te îndoiești de tine. Niciodată. Dacă vei face asta, va dura mult până te vei regăsi cu adevărat.

Mai

Prietenii tăi uneori s-ar putea să îți facă rău, chiar dacă îți doresc binele. Fiindcă deși te cunosc, tot nu pot să se pună în locul tău. Perspectiva asupra vieții e mereu alta.

Iunie

Fă-ți un program pe care să îl respecți. Investește timp și bani în tine, pentru a putea crește. Petrece timp cu tine însuți să te cunoști mai bine.

Iulie

Fă din când în când o nebunie. Ieși de printre firimiturile cotidiene. Ia-ți unul dintre cei mai buni prieteni și faceți o escapadă. Dansează până în zori, râzi, plângi, privește răsăritul. Vorbește cu străini. Vei învăța multe și face bine la suflet.

Investește cât mai mult timp în visul tău.

August

Prietenii pe care credeai că îi vei avea alături toată viața s-ar putea să te părăsească. Poți să-i plângi, dar nu mult. Dacă au plecat înseamnă că rolul lor în viața ta s-a terminat și alte persoane vor apărea, de la care vei avea multe de învățat despre prietenie și iubire.

Septembrie

Din cele mai neobișnuite întâmplări pot să rezulte cele mai fericite amintiri și să intre în viața ta cei mai extraordinari oameni.

Octombrie

Dacă e să fie iubire, păi e! Indiferent de concepțiile societății. Permite-ți să te îndrăgostești.

Noiembrie

Chiar dacă nu vorbești zilnic cu anumite persoane, asta nu înseamnă că ele nu se gândesc cu drag la tine.

Cadourile oferite din suflet, care smulg zâmbete și lacrimi de fericire, sunt cele mai frumoase.

Decembrie

Există oameni care aleg să petreacă timp cu tine pentru simplul fapt că le place compania ta, fără niciun interes.

Oamenii sunt diferiți, opiniile diferite, iar orgoliile mari. Lasă de la tine, vei fi mai câștigat.

Oamenii resping tot ce e diferit, dar nu renunța! Fericirea ta este doar a ta.

E 2017. Sperăm la mai bine și la cât mai multe învățături.