Așa-i că ți-a plăcut și a fost bine? – Guest post

O mai țineți minte, sper, pe Tipa cu Pisici, care a fost de acord să împărtășească din experiențele ei de femeie fatală cu noi. Ei bine, textul de această dată este despre orgoliul bărbătesc și despre faptul că sexul este mai important decât prietenia.

macho

Știți momentul ăla când vă întâlniți cu un prieten foarte bun din tinerețe cu care ați pierdut legătura din varii motive și vă întâlniți random? Atunci trebuie să stați să vă prăjiți creierul și să-i povestești toată perioada în care a lipsit din viața voatră. Asta am pățit și eu de vreo câteva zile… M-am întâlnit cu omul care m-a format, care m-a făcut o lady, care mi-a ridicat pretențiile la un nivel pe care nimeni nu l-a atins până acum. Deși, având în vedere ce tâmpenii făcusem, oarecum îmi era rușine.

Continue reading “Așa-i că ți-a plăcut și a fost bine? – Guest post”

Nu știu cum era Vama Veche înainte și nu-mi pasă

Nu am mai fost la mare de vreo 7-8 ani, iar în această vară am intrat pur și simplu în sevraj. Nu voiam să lenevesc o săptămână pe plajă și să mă bălăcesc. Voiam miros de valuri, să simt nisipul între degetele de la picioare, să văd un răsărit și un apus.

13711724_1085524284849441_1660730946_o

Așadar, când Diana, o bună prietenă alături de care mi-am petrecut zilele pe băncile facultății mi-a propus să fugim două zile până în Vamă, nu am stat pe gânduri și am acceptat. Am avut câteva peripeții în drumul spre mare, dar asta nu mai contează. Contează că în momentul în care am intrat în Constanța, am simțit de parcă sute de fluturi mi-au intrat în stomac și m-am simțit atât de îndrăgostită, cum nu am mai fost de ani buni. Am ajuns într-un final în Vamă, m-am descălțat și am alergat direct spre mare. Când am văzut-o, atât de frumoasă și sălbătică, am uitat de toate necazurile care îmi sălășluiau în minte de prea mult timp.

Continue reading “Nu știu cum era Vama Veche înainte și nu-mi pasă”

Fiecare femeie ar trebui să aibă un pisi – Guest Post

Săptămâna trecută am avut șansa să dau peste o tânără deosebită, o femeie în adevăratul sens al cuvântului, frumoasă, deșteaptă, independentă și, amuzantă! În scurtul timp petrecut împreună, mi-a spus tot felul de întâmplări în care, era protagonista principală. Fiindcă mi-a plăcut mult dezinvoltura ei, am invitat-o să scrie, ocazional, câte una dintre peripețiile ei pe blog. Spor la citit!

man

 

Stăteam zilele trecute la un pahar de vorbă și o plăcintă cu o prietenă foarte dragă mie. Mai exact, stăteam la o bere, că deh, vorba aia, suntem niște lady și ne permitem să râgâim a bere.

Printre alte bârfe si răutăți am ajuns să ii povestesc de noul meu pisi. Pentru cei nefamiliarizați cu termenul, ”pisi” e genul acela de tip bunoc pe care îl ții lângă tine doar pentru că arată bine și te poți afișa cu el, atâta timp cât își ține gura închisă.

Scopul său, pe lângă cel de a arăta bine, este să te facă să te urci pe pereți doar când pune mâna pe tine. Mascul feroce în adevăratul sens al cuvântului. Din ăla cu fapte, nu doar cu vorbe.

Aș prefera oricând un pisi în detrimentul unui ceacanău pe care să îl iau oficial. De ce? Fiindcă de-a lungul vieții mele am avut doar relații serioase și am fost cerută de soție de 4 ori. Nu, nu de către același tip. Însă am ajuns în punctul în care m-am săturat și voiam libertate. Voiam să ies în club, să agăț random guy și să îl duc acasă, apoi a doua zi să-l scot afară din casă fără niciun fel de remușcare. Să pot să îi spun: ”Gata, mi-ai satisfăcut nevoia și nu mai vreau să văd fața ta de mahmur care încearcă să fie romantic, deși îți pute gura de parcă ai fi mâncat un șobolan la micul dejun”, fără să mă simt prost și fără să am parte de scandal.

După ceva vreme în care am dat câteva rateuri epocale în ceea ce privește alegerea unui pisi… Long story short (vă povestesc într-un alt post), l-am găsit pe actualul, pe care l-am urât din prima zi în care ne-am întâlnit…

Semnat,

Tipa cu pisici

De ce nu dăm doi bani pe munca artiștilor?

Cred că sunt prea puțini care se trezesc într-o dimineață și spun: ”Bă, de azi am de gând să fiu artist!”. Nu, nu are cum să fie așa. Este pur și simplu o chemare a sufletului.

art1

Sunt unii care fac școli pentru a excela în domeniul în care sunt talentați, iar unii învață singuri. Se dau cu capul, cad, se ridică, încearcă iar și iar să evolueze, să se autodepășească. Fiindcă în această ”meserie”, artistul este cel mai mare concurent al său. Însă oamenii văd o pasiune și atât. Nu văd munca din spate, nu văd nopțile nedormite sau orele pline de frustrare fiindcă ceva nu iese așa cum ar fi trebuit. Văd rezultatul final: o proză, o poezie, o carte, un cântec, un mix, un tablou, o sculptură, un tatuaj. Și se gândesc: ei, nu e așa mare lucru. Și atunci, vin veșnicile întrebări: ”Îmi dai și mie o carte?” sau, ”Mă bagi și pe mine pe gratis la concert?”. Și artistul, de multe ori, acceptă acest compromis, în speranța că, dacă nu material, măcar prin câteva cuvinte, îi va fi apreciată munca.

Continue reading “De ce nu dăm doi bani pe munca artiștilor?”

Ioan Rochlitz – ”Știință, cultură și sport”

CAM00210Duminicile în Huedin poartă o liniște apăsătoare. Oamenii ies de la biserică și iau prânzul împreună cu familia. Un obicei practicat de toți credincioșii. Rar vezi câte un licean mergând agale spre vreo cafenea din centru sau vreun câine ce caută mâncare. Pe una dintre străzi, cea care parcă duce spre începutul lumii unde ai crede că timpul stă în loc, spre Beliș, Răchițele sau Mărgău, o poartă din lemn masiv respiră greu când o deschizi. În curte câteva frunze îmbătrânite își mai fac veacul, adunând fire de praf. Pe pervazul geamului de la etaj trei pisici, albe cu câte un ochi negru, studiază somnoroase mișcarea din curte.

Continue reading “Ioan Rochlitz – ”Știință, cultură și sport””

Andrei Măjeri, speranța regizorală a teatrului românesc

Andrei este oltean, a terminat liceul în Târgu Jiu la secția matematică-informatică și, deși s-a pregătit intens pentru arhitectură, s-a îndrăgostit de teatru și a ales să studieze regia, în ciuda măștilor pe care le poartă oamenii cu care lucrează, nu doar pe scenă, ci și în viața de zi cu zi. Acum este doctorand, iar când nu învață sau lucrează la lucrarea de doctorat, regizează.

1459691_10208581192026048_6864596447076277413_n

”La teatru vezi încontinuu atâtea măști, chiar și la oamenii cu care crezi că o să comunici, fiind foarte greu să îndepărtezi straturile de machiaj care au intrat atât de puternic în psihicul lor, având un construct foarte puternic despre cum trebuie să arate (să fie) pe scenă. Asta e o constantă de care mă izbesc de multe ori. Este o generalitate despre actori și o provocare pentru regizor”, explică Andrei.

Continue reading “Andrei Măjeri, speranța regizorală a teatrului românesc”

Indiferență

85169dec4b449f3d1a505573866be85dEu nu mă prea uit la filme, cel puțin nu singură, fiindcă, în general, simt nevoia să discut cu cineva despre cele văzute în film. Însă, ocazional, (din lipsă de somn de obicei) mai urmăresc câte unul. Așadar, aseară m-am uitat la Detachment (Indiferența), din anul 2011, în regia lui Tony Kaye. De ce am ales acest film? Simplu! Îl are în rolul principal pe Adrien Brody care este în topul meu al celor mai geniali actori, după ce i-am văzut prestația incredibilă în Pianistul (2002).

Așadar, un profesor suplinitor, care merge de la o clasă la alta, face o conexiune cu elevii unei școli cu o reputație destul de proastă. E suficient rezumat, zic eu. Povestea în sine nu mă interesează în mod deosebit, ci filozofiile de viață care apar pe parcurs.

Adevărul este că trăim într-o lume în care profesorii, oamenii care ajută la formarea a generații întregi, sunt subapreciați. Au ajuns să fie batjocoriți de elevi și amenințați de părinți. Orgolii prea mari, copiii cu probleme cauzate de indiferența părinților, oameni care devin profesori sperând că vor putea schimba ceva, ajunși depresivi din cauza neputinței lor.

Adrien Brody dovedește încă o dată cât este de talentat, fiecare replică și fiecare gest fiind jucate la perfecție, iar tristețea nemărginită i se poate vedea în privire.

Cu toate că modul în care a fost filmat nu este pe placul meu, replicile foarte bine gândite, toate cu subînțeles, pe urma cărora pot fi trase anumite concluzii, compensează, iar una dintre aceste replici, în jurul căreia se poate spune că se dezvoltă povestea, m-a uimit și m-a pus pe gânduri:

”Cum puteți să vă imaginați ceva dacă imaginile vă sunt întotdeauna oferite? Dublugândit. Să gândești deliberat în minciuni, știind că sunt false. Exemple în viața de zi cu zi: trebuie să fiu frumos ca să fiu fericit. Am nevoie de operații ca să fiu frumos. Trebuie să fiu slab, faimos, în pas cu moda. Tinerii bărbați din ziua de azi sunt învățați că femeile sunt curve, târfe, lucruri cărora trebuie să le-o tragi, să le bați, să te caci pe ele, să le faci de rușine. Este un holocaust de piață. Douăzeci și patru de ore pe zi, pentru tot restul vieții noastre, puterile care sunt muncesc să ne prostească. Așadar, ca să ne apărăt și să luptăm împotriva asimilării lâncezelii în procesul gândirii, trebuie să învățăm să citim. Ca să ne stimulăm imaginația, să ne cultivăm conștiința, propriul nostru sistem de valori. Cu toții avem nevoie abilități să ne apărăm, să ne conservăm mintea”. – Henry Barthes