Acum câțiva ani am fost îndrăgostită de un tip cu câțiva ani mai mare decât mine. Zic și eu ”îndrăgostită” … mai mult a fost, cred eu acum, pasiune, atracția spre interzis, săruturile pe ascuns, romantismul și maturitatea pe care nu le găseam în băieții de-o vârstă cu mine. Și am fost atât de ”îndrăgostită” de el, încât toată esența sufletelor noastre am așezat-o pe foaie. Poate de aceea s-a terminat și atât de repede.

Cred că așa mi-am ars iubirile, transpunându-le în cuvinte.  Am fost prea ocupată să creez, ca să fiu prezentă.

În orice caz, el m-a rugat să-i promit că îmi voi completa colecția cărților lui Coelho și le voi citi și reciti, în speranța că, undeva, cândva, împreună vom scrie cărți mai tari decât a acestuia.

Astăzi, după atâta timp, mi-am dat seama că nu am cumpărat toate cărțile, iar pe Coelho l-am uitat…

De fapt… dacă mă gândesc mai bine, nu mi-am ars iubirile. Le-am pus doar la păstrat, cu puțină naftalină să nu le atace moliile. În schimb, am crescut și au încetat să-mi fie bune… mi-au rămas mici.