Evit pe cât posibil să discut despre politică, muzică și religie fiindcă aici totul ține de perspectivă și de orgolii. Sunt discuții inutile, care nu ajung nicăieri și în cadrul cărora, de regulă, interlocutorul încearcă să mă convingă că părerea mea este greșită, că ce cred eu sau ce îmi place mie nu e corect.

Însă, uneori, trebuie să mă abat de la regulă. Ei bine, în volumul meu Bere și pantofi cu toc m-am cam legat de Dumnezeu, de îngeri, de moarte. L-am acuzat pe Dumnezeu că ne-a uitat, că din cauza Lui este atât de mult haos în lume pentru ca, ulterior, să revin, să Îl iert și să mă iert fiindcă în final, noi oamenii și superficialitatea noastră suntem singurii vinovați.

Să ne înțelegem. Eu sunt credincioasă, cred în Dumnezeu, însă nu cred în biserică și în preoți. Nu văd preoții ca sfinți și nu consider că am nevoie de intermediar între mine și Dumnezeu. Iau doar ce mi se pare logic din religie și merg la slujbe pentru că îmi plac cântările.

Am făcut corelația cu volumul fiindcă azi am citit o grămadă de articole care mi-au făcut sângele să fiarbă în vene văzând ce face biserica. Astfel mi-am amintit de un scurtuț poem în proză din carte, care sună cam așa:

Moarte

Tu împușcai suflete, doar ca să stai de vorbă cu moartea. O chemai la o bârfă în fiecare dimineață la aceeași oră, însă niciodată nu te mulțumeau răspunsurile ei. Vroiai să știi mai mult. De fapt… vroiai să știi tot.

Te-ai gândit să o prinzi într-o cușcă, să fie numai a ta, să o hrănești cu grăunțe de suflet, să o înveți să cânte, să valsați până vă dor picioarele… să faci dragoste cu ea în fiecare seară.

Însă de câte ori ai avut ocazia să o capturezi, te-a cuprins o milă imensă, gândindu-te că doar ea îl poate ucide pe Dumnezeu…

Vaaai, cât m-am putut înșela. N-are moartea atâta putere în fața bisericii și a preoților care ei, încet, dar sigur îl îngroapă pe Dumnezeu. Îndepărtează credincioșii, fac oamenii să asocieze prea mult biserica cu ideea unei ființe supreme care ne-a creat și care nu controlează, dar supraveghează. Fiindcă preoții sunt mai mult decât oameni. Sunt oameni cu putere de manipulare, care sug banii de pe cei credincioși, cei disperați, cei care nu mai au unde să meargă altundeva. O grămadă de bani pentru nunți, o grămadă de bani pentru botezuri, o grămadă de bani pentru biserici, bisericuțe și catedrale. Iar acum? Acum vin acești ”sfinți” și îl amenință pe președinte fiindcă acesta este ”adeptul toleranței”.

Da, atâta putere și influență cred că au. Păi cum vă permiteți, măi, sfinților să amenințați și să arătați cu degetul?

Bună e vorba pe care mi-o tot zice bunica ”Fă ce zice popa, nu ce face popa”.

Și acum, aștept să îmi lăsați comentarii jignitoare. 😀