Lolo este cea mai mare dansatoare pe care o cunosc eu și fiindcă ”veșnicia s-a născut la sat” cum ne spune Blaga, de acolo vine și ea. Dintr-o zonă muntoasă superbă, unde timpul de multe ori parcă nu mai alunecă, unde dacă vrei poți prinde secundele și să le agăți printre frunzele verzi ca să mai furi câteva suflări de aer curat.
După cum ziceam, Lolo de felul ei este dansatoare, iar în timpul liber este cititoare înrăită cu o idee fixă: toate cărțile pe care le citește să fie ale ei. De ce vorbesc de cărți? Fiindcă printr-o carte am ajuns să o iubesc.
E înaltă și mereu elegantă, chiar dacă e îmbrăcată în haine de casă. Câțiva pistrui dansează un contemporan suav pe nasul ei, iar în ochii ei zace o putere nemărginită, fiindcă am văzut-o tristă, sfâșiată, ascunzând zeci de țipete, dar mereu cu zâmbetul pe buze.
Când este pe scenă, atât de frumoasă și de elegantă, parcă un pictor faimos a scos-o din lumea ei și a băgat-o cu forța într-a noastră, să ne minunăm, să plângem, să o privim însetați în timp ce muzica ne îneacă urechile. Fiindcă atunci când o privesc pe ea, lăsându-și bucăți de suflet pe scenă, atunci parcă gust veșnicia aceea de care vorbeam.
Iar după spectacole îmi spune ce a greșit, cu toate că e conștientă că nu înțeleg… iar când îi este somn se ghemuiește și se chinuie să-și țină ochii deschiși… și nu uită niciodată să mă cheme la cafea…
Și de atât de mult drag de ea, simt că nu mai știu să scriu, deoarece de mult timp gândesc textul acesta. De la ultimul ei spectacol, pe care abia l-am urmărit de lacrimi și parcă nu-mi găsesc cuvintele… fiindcă ea este un om atât de extraordinar încât mintea mea… sufletul meu… nu pot cuprinde esența ei!
biancatamas.ro 