Mi-e vară de tine

E o zi de vineri cu iz de toamnă. Nu prea e timp de stat la taclale, când vezi că soarele se grăbește din ce în ce mai tare să se ascundă după munți. Sau după orizont, depinde de caz. Nu toți au norocul să aibă munți de a căror frumusețe să se mire când se simt melancolici.

Însă, odată cu primele frunze îngălbenite, oamenii încep să-și îmbrace nu doar trupul, ci și sufletul. Și urmează alte luni grele, cu prea puține zâmbete și prea multe răutăți. Nu-i așa că e frumos vara? Cu fețe rumenite de soare, dinți albi și suflete dezbrăcate, care aleargă fără teniși pe asfaltul încins?

Deja mi-e dor de tine, vară. Sau mi-e vară de tine. Așa, cum ești tu, ciufulită, veselă, cu iubiri pasionale, nisip între degete și drumeții prin iarbă până la genunchi. Cu apusuri caramelizate și hohote de râs printre stele. Să nu uităm de răsăriturile cu cafea, fără aburi în glas și cu o oboseală fericită.