Erau alte duminici

Când eram mai mică, bunica mă ducea în fiecare duminică la biserică. Biserica ”de pe strada Poștii” îi ziceam, și așa îi zic și până în ziua de azi. Nu erau acolo decât bătrâni și poate 2-3 nepoți care îi însoțeam. Erau bănci masive, de lemn, vopsite în alb și fiecare avea locul său. Și eu aveam, pe o bancă din partea dreaptă, între bunica și vecina de lângă noi.
În fața altarului, era un candelabru mai mic, ce avea lumânări. Când era lumină mai puternică sau la sfârșitul slujbei, unul dintre curatori lua un fier mai lung, cu un fel de capac în vârf și stingea fiecare lumânare pe rând, fără grabă. Parcă era mai mult timp atunci.
Acum băncile masive și albe, au fost înlocuite de băncuțe lăcuite, cu motive florale, care nu au sertărele acelea în față, în care lumea își lăsa cărțile de rugăciuni și cântece bisericești. Iar în fața altarului se află acum un candelabru imens, cu becuri ce au forma aceea lunguiață, ce vor să fie lumânări, dar nu sunt. Acum se apasă pe un buton și sunt stinse. Eu nu mai am locul meu în biserică… am crescut, sunt domnișoară. Nici bunica nu mai are locul ei, deși anii au căzut ușor peste chipul ei rumenit, de femeie de la țară, care toată viața ei nu a făcut decât să muncească. Totuși mi-am păstrat locul, în spatele bisericii, lângă bunica, care mereu mă prinde de mână în timpul slujbei. Nu merg foarte des acolo, dar privind-o, mă gândesc că în curând va trebui sa merg singură. Și atunci nu voi merge deloc. E mult mai multă lume acum. Tineri, bătrâni, copii mici, tineri de vârsta mea. Și lumea se înghesuie în spate. Nu cunosc motivul. Or fi având atât de multe păcate încât le este rușine să îl privească pe preot în ochi? Eu nu pot merge în față. Acolo e o atmosfera mult prea nefamiliară. Și nu pot privi picturile atât de bine.
Biserica ”de pe strada Poștii” e în sufletul meu, alături de bunica. Niciodată nu voi putea să trec pe acolo fără să mă gândesc la ea, și niciodată nu voi putea s-o privesc pe bunica în ochi fără să mă gândesc ca iar a trecut o duminică în care am lăsat-o să meargă singură…

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s