Am plecat singură într-o călătorie (II)

În urmă cu mai bine de o lună am decis să plec singură într-o călătorie care avea, pe lângă relaxare și vizitat, două scopuri importante: să mă regăsesc și să termin de scris romanul  pe care l-am început în urmă cu un deceniu.

Am ales să scriu povestea pe blog, din două motive: unul pentru a-l învia (că l-am lăsat să moară undeva prin 2018) și cel de-al doilea, fiindcă experiența a fost extraordinară și nu am vrut să o las să se piardă pe rețelele de socializare.

Așadar, aici începe povestea concediului pe care l-am petrecut singură (aproape, vei vedea mai încolo) și care pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-a schimbat viața, dar m-a ajutat pe mine să mă schimb. Sau, de fapt, să redevin eu. Mă pierdusem undeva pe drum și a fost nevoie de vreo 700 de kilometri cu mașina, cafele, multe pagini scrise, prieteni noi și vechi ca să mă regăsesc.

Odată încheiată excursia, mi-am dat seama că ea a fost formată din câțiva „pași” importanți: lucruri pe care le iubesc la mine, prieteni noi, lucruri pe care nu le iubeam la mine, învingerea fricilor, prieteni vechi și iubirea.

Prima parte a poveștii poate fi citită AICI.

Prieteni noi

Așadar, eram la Mimoza, eram mahmură, muream de foame și tocmai îi spusesem ospătarului că sunt mahmură. Claudiu s-a uitat uimit la mine și a început să râdă.

-Atunci, vă rog, să îmi faceți semn când v-ați decis, mi-a zis el foarte prietenos.

Am dat din cap, recunoscătoare. Mă bucur tare când întâlnesc ospătari înțelegători. Am băut apă, mi-am aprins o țigară și am început să răsfoiesc meniul. Într-un final, am dat peste unul dintre preparatele mele favorite, paste cu creveți, plus un Aperol Spritz. I-am zis lui Claudiu ce doresc, am deschis laptopul și am început să scriu. Nu știu dacă au trecut 15 minute, nu am apucat să termin o frază întreagă, că l-am văzut deja pe Claudiu lângă mine cu mâncarea și cu paharul cu Aperol.

Trebuie neapărat să fac o paranteză.. Pastele cu creveți, fiind favoritele mele, le-am încercat în multe locuri. Au un preț mai piperat și, de cele mai multe ori, sunt 4-5 creveți aruncați în scârbă printre paste, de nu îți ajung nici pe o măsea și ajunge să îți fie apoi lehamite să mănânci tăiețeii aceia goi. Ei bine, aici, în inima Sighișoarei, la localul pe care l-am găsit întâmplător și cu care am rezonat din prima clipă, am mâncat creveți cu paste, nu invers, așa cum era trecut în meniu. Și au fost incredibil de bune. Am mâncat, am mulțumit frumos și m-am întors la laptopul meu.

M-am lăsat cu totul prinsă de ceea ce făceam acolo. Nici nu mi-am dat seama când a început să plouă torențial, iar terasa s-a golit. Când am văzut picăturile mari de ploaie pe ecranul laptopului, m-am adăpostit în local și acolo m-am intersectat cu o domnișoară frumoasă, brunetă, cu ochelari, care era colega de tură a lui Claudiu. Am întreabat-o la ce masă pot să stau, mi-a răspuns timidă că oriunde. M-am așezat, am mai comandat un Aperol și am continuat să scriu. Între timp, celelalte mese din local s-au golit și m-am trezit că ospătărița, pe care am aflat între timp că o cheamă Adina, când se uita dacă mai plouă afară, când arunca o privire peste umărul meu, să vadă ce lucrez. Într-un final, m-a întrebat:

-Ce scrii acolo?

I-am povestit despre romanul meu, despre excursie, despre ce înseamnă pentru mine. Ea mi-a zis că Claudiu nu e doar colegul ei de tură, ci logodnicul ei și urmează să facă nuntă anul viitor. Mi-a zis cum s-au cunoscut, mi-a povestit despre casa în care locuiesc și despre familia ei. Ploaia nu părea că vrea să se oprească. Am ieșit la o țigară și, fiindcă nu aveau alt client în afară de mine, Adina și Claudiu m-au însoțit să îmi țină companie. Mi-au spus despre șefa lor, pe care o consideră o femeie uluitoare și mi-a plăcut de ea doar din poveștile lor.

Într-un final, soarele s-a ivit din nou și Adina mi-a pregătit masa la care am stat înainte, iar paginile romanului meu se înmulțeau una câte una. Într-un final, am decis să plec, să mă mai plimb puțin și să mă întorc la cazare fiindcă noaptea anterioară, lipsită de somn, începuse să se simtă, însă nu înainte de a le promite celor doi că de dimineață voi fi prezentă acolo să-mi beau cafeaua înainte să vizitez mai departe Sighișoara.

Ajunsă la cazare, am adormit îndată ce am pus capul pe pernă, după ce am citit câteva pagini și m-am trezit dimineață la șase, fără alarmă, cu toate că aș fi vrut să dorm mai mult, dacă tot eram în concediu.

„Nu mai scap de voi!”

Cred că entuziasmul meu era, în continuare, prea mare. Am făcut un duș, am mai citit puțin și două ore mai târziu am pornit spre terasă. Am schimbat traseul, fiindcă în ziua anterioară urcasem printr-o pădurice, unde văzusem multe peturi de bere aruncate pe jos, mucuri de țigară, prezervative folosite, ace de seringă și chiar haine și mi-am zis că am fost norocoasă că nu am întâlnit pe nimeni ciudat, așa că am luat-o printre case.

Nu m-am grăbit, am admirat căsuțele vechi, frumos colorate, m-am oprit din loc în loc și am fotografiat și, după destul de multă vreme, am ajuns la terasă, chiar când Adina și Claudiu pregăteau mesele pentru clienți. Fiindcă era luni dimineață și nu era nici sezon, turiștii nu se înghesuiau, eram încă o dată, singurul client. Adina mi-a adus o cafea și am rugat-o să se așeze cu mine la masă, să povestim. Și am povestit, am ajuns să ne cunoaștem mai bine, sufletele noastre au făcut o conexiune și nu știu cum să explic cât de bine îmi pică aceste conexiuni! Nu de alta, dar pe măsură ce înaintăm în viață sunt tot mai rare ba fiindcă nu avem timp să le observăm, ba că nu avem energie să le observăm, ba că am fost atât de răniți de oameni pe care i-am iubit încât ne este prea teamă să le observăm.

La un moment dat, am observat că spre local se îndreaptă o gagică trăznet, care efectiv mi-a atras atenția. Era tipologia de femeie independentă, sigură pe ea, frumoasă, corp sculptat la sală, îmbrăcată impecabil.

„Ea e șefa”, mi-a zis Adina, ridicându-se de pe scaun ca nu cumva să o certe.

Femeia i-a spus:

„Stai liniștită, povestește, oricum nu sunt clienți”.

Iar în acel moment mi-a plăcut și mai tare de ea.

Adina s-a întors la treaba ei, eu am continuat să scriu, iar gagica trăznet s-a așezat la masa de lângă mine și efectiv nu am putut să nu intru în vorbă cu ea. I-am spus cât de mult îmi place localul, i-am zis că mâncarea este excelentă, servirea la fel și că nicăieri nu am băut un Aperol Spritz atât de bun. A zâmbit arătându-și dinții albi, și-a tras puțin ochelarii de pe ochi, privindu-mă cum numai o femeie care a supraviețuit poate să o facă:

„Tu ești scriitoarea? Mulțumesc pentru cuvintele frumoase”.

Da, eu eram scriitoarea.

Lângă ea, s-a așezat un tânăr, îmbrăcat la cămașă cu ochelari de soare, au început o discuție, iar eu m-am întors la laptop. La un moment dat îl văd pe Claudiu că iese cu o farfurie cu mâncare și o bere, iar tânărul și gagica trăznet au început să le aranjeze și să le fotografieze. Atunci, nu m-am putut abține și încă o dată m-am băgat în seamă.

-Mă scuzați, faceți o postare pentru Social Media că aș putea să vă ajut, măcar cu partea de text.

-Da, păi, să știi că el este social media managerul nostru, a spus patroana localului, arătând spre tânăr, iar eu în secunda următoare m-am simțit prost.

-Îmi pare rău, nu am vrut să mă bag peste tine, dar să știi că rar găsesc oameni din zona asta și mă gândeam că ar fi drăguț să facem schimb de idei.

El, care mă privise foarte serios până atunci, a zâmbit larg și m-a invitat la masă. Așa am aflat că ei erau Zena și Cristi, oameni faini, cu care am făcut o conexiune imediată. Le-am povestit și lor cine sunt, cu ce mă ocup și de ce m-am luat de nebună să plec singură într-o excursie prin țară.

Și, printre discuții și guri de cafea, Zena, care până atunci mă studiase atent, așa cum orice femeie care a supraviețuit face, mă întreabă dintr-o dată, fără nicio legătură cu nimic?

-Tu ce zodie ești?

-Săgetător, îi răspund, oarecum contrariată. De ce?

-Mamă, că nu mai scap de voi! Cristi e săgetător, fiul meu e săgetător și mai am o grămadă în jurul meu. Am fost sigură că și tu ești. Ei, ce să zic? Să știi că ai nimerit unde trebuie!

Am râs și-am povestit și am reușit din nou să creez conexiuni. Apoi, chiar înainte să ni se despartă drumurile, Cristi mi-a zis:

-Știu unde ai putea merge și sigur vei găsi inspirație pentru roman acolo!

Continuarea în partea a treia.