Căminul – Groază domestică și traume care nu mor niciodată – TIFF 2025

caminul

Prezentat în cadrul TIFF 2025, Căminul (regia Mattias Skoglund) este unul dintre acele filme rare care îmbină horrorul supranatural cu o investigație profund personală a traumelor intergeneraționale. Cu o abordare reținută, aproape intimă, filmul nu caută să sperie prin efecte sau clișee vizuale, ci prin ceea ce lasă nespus: durerea copilăriei, frica moștenită și fantomele care nu stau doar în colțurile întunecate ale camerei, ci și în memorie.

Joel (Philip Oros), muzician ratat și fost dependent, revine în orașul natal pentru a-și interna mama, Monika (Anki Lidén), într-un cămin pentru bolnavii de demență. Ce urmează este o spirală tot mai strânsă de suferință psihologică și tulburare — mama începe să aibă viziuni cu fostul ei soț abuziv, Bengt, și devine violentă. Iar Joel începe să-l vadă și el. Ce e mai real: fantoma tatălui sau amintirea lui?

„Căminul” se înscrie în noua tendință a filmelor horror care explorează bătrânețea și decăderea mintală , dar merge dincolo de metafora facilă. Aici, demența nu este doar un pretext pentru frică, ci o tragedie reală, prezentată cu empatie: uitarea, confuzia, rușinea și neputința locatarilor azilului sunt tratate cu o gravitate sfâșietoare. Pe acest fundal, horrorul se insinuează subtil și neliniștitor.

Reîntâlnirea lui Joel cu Nina (Gizem Erdogan), prietena din copilărie prinsă într-o relație toxică, adaugă filmului o altă nuanță — aceea a salvării reciproce. Împreună, cei doi încearcă să dezlege misterul care pare să bântuie azilul și pe Monika, dar ceea ce descoperă e mai puțin despre spirite și mai mult despre ce rămâne după ani de abuz nerezolvat.

Filmul reușește o performanță rară: să păstreze suspansul și tensiunea chiar și în momentele de aparentă liniște. Regia lui Skoglund și imaginea semnată de Malin LQ folosesc lumina rece a azilului și paleta coloristică sterilă pentru a sugera alienarea. Coloana sonoră a lui Toti Guonason este discretă, dar apăsătoare, ca o respirație grea pe ceafă.

Anki Lidén oferă o interpretare sfâșietoare în rolul Monikăi, oscilând între luciditate și pierdere totală. Iar Peter Jankert, în rolul lui Bengt — abuziv, disprețuitor, cu replici care lovesc ca un pumn în stomac („Întotdeauna am crezut că tu vei muri primul, de SIDA”) — este o prezență care tulbură chiar și atunci când e doar amintită.

În ciuda unui final ceva mai explicit și, poate, mai puțin tensionat decât restul filmului, Căminul rămâne o piesă de cinema care refuză spectaculosul în favoarea neliniștii persistente. Fantoma nu este doar o entitate malefică, ci și trauma transmisă, durerea ignorată, tăcerea dintre frați, absența compasiunii.

„Căminul” este un film despre ce nu moare niciodată cu adevărat — nici în minte, nici în suflet, nici în camerele impersonale ale unei instituții unde se merge să se uite, nu să se vindece.

CITEȘTE ȘI:

Trei kilometri până la capătul lumii – TIFF 2024

Niște clujeni s-au supărat că n-au putut vizita un muzeu după ora închiderii

În urmă cu aproximativ un an am aflat de Muzeul Steampunk Transylvania. E un muzeu privat fain și deosebit. Și tare m-am bucurat când am văzut că și eu s-au implicat în Noaptea Muzeelor, fiindcă este nevoie ca oamenii să știe de el.

Ce m-a bucurat și mai tare a fost că oamenii au stat și câte două ore la coadă, ca să intre în muzeu. Au scris despre asta cei de la Cluj24. Însă, din păcate, nu totul poate fi veselie. Fiindcă am aflat că au fost oameni care au făcut scandal că muzeul nu și-a prelungit programul, ca să poată intra și ei. Reprezentanții i-au anunțat din timp că nu mai e cazul să stea la coadă, că nu vor apuca să viziteze. Clujenii însă s-au supărat, au amenințat că vor lăsa review-uri negative pe internet și chiar au făcut-o! Mai multe persoane au lăsat pe Google review-uri de o stea, fără ca măcar să viziteze muzeul.

Continue reading “Niște clujeni s-au supărat că n-au putut vizita un muzeu după ora închiderii”

Localuri ieftine Cluj. Unde să mănânci și să rămâi cu bani?

localuri ieftine cluj

Localuri ieftine în Cluj unde să mănânci bine și să mai rămâi cu bani în buzunar pot fi greu de găsit. 

La începutul anului am primit misiunea să aleg un local în care să ies și aveam nevoie de un restaurant unde să se servească atât paste, cât și carne de vită (pentru preferințele fiecăruia!) și am început să „răsfoiesc” online, meniuri. Am fost șocată să văd cum au crescut prețurile în doar câteva săptămâni (știu de ce, nu e nevoie să intrăm în acest subiect), așa că mi-am propus să găsesc restaurante decente, cu mâncare bună și prețuri decente și să fac o listă. Am cerut recomandări, am studiat recenziile și prețurile și am întocmit următoarea listă. 

Menționez că nu am încercat toate aceste restaurante ieftine din cluj, dar am încredere în oamenii care mi le-au recomandat. Voi menționa localurile de la care am mâncat eu personal. De asemenea, ordinea este pur întâmplătoare.

Continue reading “Localuri ieftine Cluj. Unde să mănânci și să rămâi cu bani?”

Ai grijă ce bătrâni ajuți, că s-ar putea să te otrăvească

Viața tot timpul bate proza. Sau filmul. Sau ce vreți voi. Cert este că ce li se întâmplă unora în viața de zi cu zi nu poate fi egalat de creativitate.

Povestea asta am aflat-o de puțin timp și vă promit solemn că este adevărată. Și a avut loc, recent, în România.

Continue reading “Ai grijă ce bătrâni ajuți, că s-ar putea să te otrăvească”

Aș vrea să scriu într-un jurnal, dar…

A scrie sau a nu scrie într-un jurnal? Aceasta e întrebarea.

Multă lume își dorește să țină un jurnal zilnic. Să-și acorde câteva minute pe zi în care să se așeze la birou și să scrie. Internetul spune că e bine să ții un jurnal pe motive de dezvoltare personală și alte alea. Și mulți mă întreabă pe mine cum pot face asta.

Ei bine….

Continue reading “Aș vrea să scriu într-un jurnal, dar…”

Fără laptopuri în cafenelele din Cluj. Și eu unde mai scriu?

În ultima vreme tot mai multe cafenele din Cluj au început să impună regula „fără laptopuri”. Inițial auzisem zvonuri, dar nu am fost convinsă până când am mers eu, săptămâna trecută și mi-am scos laptopul. Ospătărița, cu mult bun simț de-altfel, mi-a spus că nu am voie să stau la masă și să lucrez, fiind noua politică internă a localului.

Mi-am închis laptopul, dar am întrebat:

Continue reading “Fără laptopuri în cafenelele din Cluj. Și eu unde mai scriu?”