Trei kilometri până la capătul lumii – TIFF 2024

Trei kilometri până la capătul lumii

Trei kilometri până la capătul lumii a fost un titlu care mi-a atras atenția. Descrierea acestuia însă nu mi-a spus foarte multe, dar am decis să îi dau o șansă, din două motive. Primul: este românesc, iar în ultimii ani am văzut multe filme românești foarte bune. Al doilea: l-am putut vedea în Piața Unirii, în aer liber. Ador filmele în aer liber, iar TIFF reușește să îmi satisfacă această nevoie la fiecare ediție.

Trei kilometri până la capătul lumii

Trei kilometri până la capătul lumii este un film regizat de Emanuel Pârvu și abordează situația unui tânăr de 17 ani, care provine dintr-o familie amărâtă, dintr-un sat din Delta Dunării. Totul pare bine la început. Adi, care învață la Tulcea, se întoarce acasă pentru vacanța de vară și petrece timp cu părinții și cu prietena lui cea mai bună, Ilinca. Totul pare liniștit, așa cum orice vacanță la țară este, de obicei. Totul se schimbă însă, într-o seară, când Adi este bătut crunt și iese la iveală faptul că tânărul, de fapt, este gay. Viața lui este dată peste cap. Dragostea necondiționată a părinților devine, brusc, condiționată. Se tem de gura lumii. În paralel, poliția investighează cine l-a bătut, dar agresorii sunt copiii celui mai înstărit om din sat, care are rude în posturi cheie la nivelul județului.

Despre ce este vorba, de fapt?

„Trei kilometri până la capătul lumii” abordează o temă care este în continuare sensibilă. Ce ar putea face un tânăr, care este atras de bărbați, în contextul în care familia din care provine este una fără studii? Care trăiește din ce pescuiește tatăl și în care mama este extrem de religioasă?

Reacțiile părinților la aflarea veștii sunt mai mult decât posibile, în orice familie. Tatăl în pedepsește, îi confiscă telefonul. Mama apelează la preot, pentru ce pare a fi o exorcizare. Băiatul este legat, i se pune căluș la gură și are loc slujba. Ulterior, îl închid pe Adi în camera lui, după ce tânărul încearcă să fugă de-acasă.

Între timp, „investigația” cu privire la bătaia pe care a primit-o continuă. Tinerii agresori mărturisesc că l-au bătut fiindcă l-au văzut sărutându-se cu alt băiat. Aici însă, iese la iveală corupția care există încă în țara noastră, mai ales în zonele rurale.

Prietena lui cea mai bună sună la Protecția Copilului, în speranța ca va putea să îl salveze. Ce se întâmplă mai departe? Ei bine va trebui să vezi filmul pentru a afla.

Recomand cu căldură, dacă aveți ocazia, să mergeți să vedeți acest film, care a primit la Festivalul Cannes în acest an premiul Queelr Palm, pentru promovarea diversității.

De ce să vezi filmul?

  • Pentru subiect
  • Pentru peisaje
  • Pentru actori
  • Pentru glumele fine
  • Pentru realitatea pe care o expune

Dacă nu v-am convins, mai jos aveți un teaser:

Bătaia e ruptă din… Crăciun?

bataie targ de craciun piata constitutiei

Apropierea sărbătorilor de iarnă poate să vină cu stres, frustrări și angoase. Nu de alta, dar să găsești cadourile potrivite pentru cei dragi, să cumperi tot ce e nevoie ca să poți face o masă mare, cu enșpe feluri de mâncare (și să arunci ulterior o bună parte din ea) și să încerci să fii mai puțin răutăcios ca de obicei nu sunt cele mai ușoare lucruri din lume.

Continue reading “Bătaia e ruptă din… Crăciun?”

Dacă mai plătesc un loc, pot să-mi aduc și…

Acum vreun an am fost până în Petroșani. Fiindcă se scumpise motorina îngrozitor de mult (și a continuat să crească), am decis să mai iau cu mine câteva persoane.

Am făcut un anunț pe BlaBla Car, iar câteva secunde mai târziu, primesc mesajul: „Antonia a făcut o rezervare pentru cursa ta spre Petroșani”. Toate bune și frumoase, accept cursa, iar după o jumătate de oră, îmi sună telefonul și am următoarea discuție:

Continue reading “Dacă mai plătesc un loc, pot să-mi aduc și…”

Festivitățile școlare sunt doar pentru cei care vor să se audă vorbind la microfon

Am învățat bine întotdeauna, din două motive mari și late. În primul rând pentru că am avut întotdeauna o sete extraordinară de cunoaștere, în al doilea rând pentru că am apreciat mereu toate eforturile pe care le-au depus părinții pentru ca eu să am tot.

Așadar, am învățat, am luat note mari, dar nu mi-a plăcut niciodată școala.

Continue reading “Festivitățile școlare sunt doar pentru cei care vor să se audă vorbind la microfon”

Petrică, cioban, știe să se descrie. Tu știi?

Pentru că de-a lungul vieții apar foarte des contexte în care este nevoie să ne prezentăm, fie în scop personal, fie în scop profesional, trebuie să știi cum să te descrii, pe scurt.

Însă, dacă în situația personală de obicei oamenii își acordă timp să se cunoască unii pe alții, în scop profesional, dacă vrei să atragi atenția, trebuie să poți să spui câteva lucruri despre tine, în cât mai puține cuvinte.

Dacă stăm să ne gândim, majoritatea interviurilor încep cu „Spune-ne câteva cuvinte despre tine”, nu-i așa? Nu te apuci în astfel de contexte să spui că ai cinci pisici sau că încă locuiești cu părinții. Nu. Spui la ce te pricepi, ce experiență ai și poate, ceva despre tine, ca să arate ce fel de persoană ești.

Continue reading Petrică, cioban, știe să se descrie. Tu știi?

Mamă, iartă-mă că am murdărit peretele

Zilele acestea sunt la Huedin. Păzesc bunica, fiindcă ai mei sunt plecați în concediu, iar dintre mine și fratele meu, eu am șansa să pot lucra și remote.

Sau ea pe mine, că dacă ies pe poartă, în secunda doi mă și sună să mă întrebe ce fac.

În rest, nu ne prea intersectăm. Eu sunt la etaj, ea la parter. Dar mie nu îmi place să dorm singură, sunt și răcită și mi-a fost destul de greu să adorm azi-noapte. Pe la ora 3, am simțit că vine Ene pe la gene, așa că m-am pus să dorm. Nu au trecut treizeci de secunde, că aud un țânțar cum îmi bâzâie pe la ureche. Mă ridic din pat. Aprind lumina, îl văd. Până m-am învârtit să găsesc o unealtă cu care să îl trimit pe lumea cealaltă, a dispărut. Așa că m-am pus ca un yoghin în pat și am așteptat, uitându-mă pe pereți.

Continue reading “Mamă, iartă-mă că am murdărit peretele”

Râzi tu râzi, dar oare de ce nu e râsul tău?

Am avut la un moment dat un iubit care avea ceea ce am numit eu „râs de public”.

Ce înseamnă asta? Ei bine, când eram doar noi râdea natural. Un râs frumos, molipsitor, de îți era mai mare dragul să îl asculți. Nu mă voi hazarda să spun că era asemenea trilului unei privighetori, că nu era. Dar era fain.

Continue reading “Râzi tu râzi, dar oare de ce nu e râsul tău?”